Trafic de coșmar pe Valea Prahovei și Bușteni. Poliţiştii recomandă rute alternative

Valorile de trafic au crescut pe Valea Prahovei. E aglomerat pe sensul de coborâre, între stațiunile Predeal și Bușteni, dar și pe sensul de urcare, în stațiunea Bușteni, anunţă Centrul Infotrafic din IGPR.

  • Se înregistrează aglomerație pe sensul de coborâre al DN 1 București-Brașov, între stațiunile Predeal și Bușteni, dar și pe sensul de urcare, pe raza stațiunii Bușteni.

Trafic intens este și pe DN 73A, dinspre Pârâul Rece spre intersecția cu DN 1.

Pentru DN 1 Brașov-Ploiești-București, pot fi folosite ca rute alternative următoarele artere rutiere:

– DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești – A3 – București;

– DN 73 Râșnov – Câmpulung – Pitești – A1 – București;

– DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște;

– DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.

„Polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei. Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza la condiţiile de drum, să păstreze distanța de siguranță între autovehicule, să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei şi să manifeste o conduită preventivă în trafic”, transmite Infotrafic.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati