În următoarele zile, în Capitală, vor fi instituite anumite restricții de circulație. Traficul rutier va fi restricționat în unele zone, de astăzi, 22 februarie, până pe data de 24 februarie. Anunțul a fost făcut de către Brigada Rutieră București.
Trafic restricționat în București
Conform anunțului dat de Brigada Rutieră București, în perioada 22-24 februarie traficul rutier din Capitală va fi restricționat în intervalul orar 07:00-20:00, în următoarele zone:
- Strada Andrić,
- Strada Colței (primul segment de la intersecția cu strada Hristov Botev),
- Strada Dimitrie Bolintineanu.
De asemenea a fost anunțată și crearea unui traseu alternativ prin strada Dimitrie Bolintineanu- strada Slănic – strada Colței. Brigada Rutieră București nu a anunțat care este motivul pentru care au fost instituite aceste restricții. Conform unor informații de pe Info Trafic București-Ilfov restricțiile de circulație vor fi instituite pentru realizarea unor filmări în zona respectivă.
În cadrul informării au fost făcute recomandări atât pentru șoferi, cât și pentru pietoni. Iată ce sfaturi au oferit agenții de poliție:
Recomandări pentru șoferi
Brigada Rutieră a Capitalei le transmit șoferilor că trebuie să circule cu prudență și să mențină o distanță suficient de mare între autovehicule pentru a putea frâna în condiții de siguranță. Conducătorii auto sunt rugați să nu staționeze decât în locurile special amenajate. De asemenea, aceștia trebuie să respecte indicațiile și semnalele polițiștilor rutieri.
Recomandări pentru pietoni
Pietonilor li se recomandă să respecte indicațiile oferite de polițiștii rutieri, să circule doar pe trotuare. Pentru siguranța lor polițiștii îi sfătuiesc:
- Să traverseze doar pe trecerile de pietoni,
- Să traverseze doar pe culoarea verde a semaforului,
- Să se asigure că șoferii au înțeles intenția lor de a traversa.