Traficul bucureștean schimbă tendințele imobiliare. Ce fel de locuințe se caută în 2020

România alături de Grecia sunt campioanele Europei la scăderea prețurilor la locuințe după criza din 2007. În timp ce prețul caselor a crescut în 22 de state membre din 2007 până anul trecut, România a consemnat un minus de peste 27%, arată datele Eurostat. Chiriile au mers însă în sens opus. România, alături de Austria și Estonia au înregistrat creșteri semnificative, între 40 și 60%, potrivit digi24.ro.

Principala explicație constă în faptul că potențialii clienți nu mai doresc să petreacă ore bune din zi în traficul infernal din Capitală.

Sorin are 29 de ani și după aproape doi ani de stat în chirie a decis că este momentul să își cumpere un apartament pentru el, soție și fiica lor.

De ce să dau banii cu chirie, mai bine mă duc şi îmi plătesc casa mea”, spune Sorin Rucă.

Are un buget de 65.000 de euro în care trebuie să se încadreze. Banii nu îi are încă pe toți. Așteaptă să se dea drumul la programul Prima Casă 2020. Până atunci are dosarul pregătit și a găsit și un apartament care să îi placă.

„Este, pot să spun, a doua discuţie. Astăzi am venit să achit rezervarea, apartamentul ce l-am vizionat împreună cu soţia, achit rezervarea, cât îmi spune dezvoltatorul şi apoi paşii următori care sunt semnarea contractului, un avans pentru locuinţă. Trebuie să rezervăm apartamentul să fim siguri”, explică Sorin Rucă.

Distanța până la locul de muncă, cât de aproape este grădinița și școala au fost criteriile care au stat la baza deciziei atunci când și-a ales locuința. Pe aceleași principii se bazează tot mai mulți bucureșteni atunci când își cumpără un apartament.

Având în vedere traficul bucureştean din ultima perioadă doresc să fie cât mai aproape de orice, de metrou, de grădiniţă pentru a pierde cât mai puţin timp în trafic, la cozi, la semafoare”, spune Adrian Gherman, agent de vânzări imobiliare.

În general se caută apartamentele de 2 camere, garsonierele, în principiu apartamentele mai micuţe. Sunt clienţi şi pentru apartamentele de trei camere, doar că îşi doresc foarte multe spaţii deschise. Apartamentele ar trebui să fie open space, balcoane mari, închise, dacă se poate, spaţii de depozitare”, arată Lucian Stroe, director de vânzări.

Orașul” în oraș, la mare căutare

Pentru a îndeplini cât mai mult din nevoile clienților, dezvoltatorii imobiliari merg tot mai mult pe principiul orașul din oraș.

Am dezvoltat cam tot ceea ce se poate în domeniul ăsta. Avem grădiniţă, avem şcoală primară, avem welness, avem spa, avem piscine, avem locuri de joacă, avem parcuri, 5.000 de metri pătraţi destinaţi recreerii, avem supermarketuri, cam tot ce îşi doresc tinerele familii”, explică Lucian Stroe.

Bugetele alocate de statul român prin programul Prima Casă sunt în continuare punctul de plecare al prețurilor pe care le au apartamentele.

„Prima Casă este un adevărat motor, să zic aşa, al pieţei imobiliare. Pentru acest început de an cererea a fost surprinzătoare pentru noi, a fost mai mare decât ne-am fi aşteptat”, spune Adrian Gherman, agent de vânzări imobiliare.

Prețuri. Cea mai scumpă zonă din București

Prețurile la garsoniere și apartamente diferă nu doar în funcție de suprafață, ci și de zonă. Nordul Capitalei rămâne în continuare cea mai scumpă zonă. Aici o garsonieră de până în 30 de metri pătrați costă chiar mai mult decât un apartament de trei camere din sudul sau vestul Capitalei, care au o suprafață dublă.

Prețuri imobiliare București

Nordul Capitalei

garsonieră – 25-30 de mp – preț 69.000 de euro

apartament 2 camere – 40-60 de mp – preț 165.000 de euro

apartament 3 camere 60 – 70 de mp – preț 177.000 de euro

Sudul Capitalei

garsonieră – 25-30 de mp – preț 27.000 de euro

apartament 2 camere – 40-60 de mp – preț 38.500 de euro

apartament 3 camere 60 – 70 de mp – preț 57.000 de euro

Vestul Capitalei

garsonieră – 25-30 de mp – preț 25.000 de euro

apartament 2 camere – 40-60 de mp – preț 33.000 de euro

apartament 3 camere 60 – 70 de mp – preț 50.000 de euro

Prețul locuințelor este în continuare ridicat faţă de puterea de cumpărare, dacă ne raportăm la salariul minim pe economie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati