Processing

Donează prin Transfer Bancar în contul Asociației Global Inclusion

  • lei *

Tragedie pe Calea Rahovei: Femeie ucisă de un șofer care dădea cu spatele

O femeie și-a pierdut viața, marți, pe Calea Rahovei din Capitală, după ce a fost lovită de un autoturism care efectua manevra de mers înapoi la ieșirea dintr-o parcare. Șoferul a fost testat la fața locului, rezultatul rapid fiind pozitiv, motiv pentru care a fost dus la INML pentru recoltarea probelor biologice.

Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Calea Rahovei.

„Din primele verificări, polițiștii rutieri au stabilit faptul că un bărbat în vârstă de 30 de ani, a condus un autovehicul în parcarea din dreptul imobilului cu nr. 291, de pe Calea Rahovei, iar în timp ce ar fi efectuat manevra de mers înapoi, a surprins și accidentat o femeie. Din nefericire, persoana prezintă leziuni incompatibile cu viața”, transmite Brigada Rutieră.

Se fac verificări pentru identificarea victimei. În urma testării preliminare cu aparatura din dotare, șoferul a fost dus la I.N.M.L., în vederea prelevării de probe biologice, urmând a fi dispuse măsuri în funcție de rezultatele buletinului de analiză toxicologică.

Surse judiciare au declarat pentru că șoferul a ieșit pozitiv la testarea rapidă la amfetamină și canabis, arată observatornews.ro.

În continuare se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele și condițiile producerii accidentului de circulație, iar traficul rutier în zonă se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor din cadrul Brigăzii Rutiere.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati