Processing

Donează prin Transfer Bancar în contul Asociației Global Inclusion

  • lei *

Tragedie pe litoral. Un bărbat din București s-a înecat la Sulina

Un bărbat din Bucureşti, aflat în concediu în oraşul Sulina, s-a înecat, joi, în Marea Neagră, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), citat de Agerpres.

Bărbatul, în vârstă de 55 de ani, ar fi intrat în apa mării pentru a înota, însă nu a mai ieşit, iar turiştii au sunat la numărul unic de urgenţă 112.

„La faţa locului a fost prezent un echipaj din cadrul Poliţiei Oraşului Sulina, un echipaj din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe Sulina şi un elicopter SMURD. În urma efectuării manevrelor de resuscitare de către echipajul SMURD, din păcate, a fost declarat decesul bărbatului”, a precizat IPJ.

Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi efectuează în continuare cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi circumstanţelor producerii evenimentului.

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati