Traian Băsescu trebuie să elibereze în 24 de ore vila de protocol

Regia Autonomă ”Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (R.A.-A.P.P.S.) anunţă că miercuri expiră termenul la care fostul preşedinte Traian Băsescu trebuie să elibereze vila de protocol.

Termenul de eliberare a imobilului – reşedinţă oficială situat în Bucureşti, strada Gogol nr. 2, sector 1, transmis lui Traian Băsescu prin notificarea nr. 1.145, expiră în cinci zile de la data luării la cunoştinţă de către acesta, respectiv în data de 1 iunie 2022, se arată într-un comunicat al R.A.-A.P.P.S..

În caz contrar, Regia va formula acţiune în evacuare

În cazul în care fostul preşedinte nu va elibera vila, Regia va formula acţiune în evacuare la instanţa competentă, conform dispozitiilor legale.

„Subliniem faptul că R.A.-A.P.P.S. efectuează toate demersurile prevăzute de lege în vederea obţinerii titlului executoriu pentru eliberarea de către fostul Preşedinte al României, Dl. Traian Băsescu, a reşedintei oficiale, asigurându-se totodată că sunt respectate toate dispoziţiile legale în materie, precum şi drepturile fundamentale şi constituţionale, respectiv dreptul la viaţa intima, familială şi privată, drepturi garantate de Constituţie oricărui cetăţean al României”, transmite Regia.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, miercurea trecută, la ieşirea din vila de protocol, că nu s-a mutat încă pentru că nu este gata apartamentul pe care l-a achiziţionat.

El a mai spus că a primit ieri notificarea de la RAAPPS, în care se spune că trebuie să evacuez imobilul, şi că un executor judecătoresc se va ocupa de procedură, dar că nu i s-a dat un termen.

„Eu sper să fie o plecare civilizată, chiar dacă oamenii politici din România s-au arătat atît de laşi, au ţinut să facă legi pentru mine, după ce nu am mai avut putere politică”, a mai afirmat Băsescu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati