Februarie, luna iubirii, este sărbătorită într-un mod special în București, cu un tramvai vopsit într-un design inedit, care adaugă un strop de culoare și romantism orașului.
Tramvaiul Iubirii circulă pe linia 42, între Piața Presei și Banu Manta, și este decorat cu inimioare și mesaje de dragoste, atrăgând privirile îndrăgostiților care îl aleg ca loc perfect pentru o surpriză romantică, transmite Primăria București.
„Februarie = luna iubirii, iar în București dragostea circulă pe șine! Tramvaiul Iubirii, vopsit special pentru această perioadă, aduce culoare și romantism în oraș.
Îl găsești pe linia 42, între Piața Presei – Banu Manta, atrăgând privirile cu inimile și mesajele sale. Mulți îndrăgostiți îl aleg ca loc perfect pentru o surpriză romantică.”, arată PMB într-o postare pe Facebook.
Însă, un avertisment este necesar: chiar dacă ești în călătorie cu Tramvaiul Iubirii, nu uita să validezi cardul de călătorie! Controlorii sunt îndrăgostiți doar de meseria lor și nu vor face rabat de la regulile de transport public, completează Primăria București.
Foto: Facebook / Primăria Municipiului Bucureşti