Tranșa de 500.000 de doze de vaccin Pfizer, care trebuia să ajungă luni în România, întârzie

O tranșă de 500.000 de vaccinuri Pfizer, care ar fi trebuit să ajungă în țară în această dimineață, mai întârzie. Potrivit unor surse, vaccinurile n-au ajuns la timp, din cauza volumului mare de marfă transportată în această perioadă. Luna aceasta, conform programării, ar urma să primim 3.100.000 de doze.

Autoritățile spun că există doze de vaccin și pentru ziua de marți, asta în condițiile în care cele programate să ajungă luni în țară vor întârzia și mai mult. România mai are în stoc aproximativ 60-70 de mii de doze Pfizer. Vineri a fost distribuit ser pentru trei zile: sâmbătă, duminică și luni.

Noua tranșă de vaccin Pfizer/BioNTech ar urma să fie livrată pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră, scrie Digi24.

„Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă”, precizează CNCAV.

Până la acest moment, România a recepționat 2.863.439 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 2.641.069 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

Tranșele de vaccin livrate până acum de Pfizer în România:

29 martie – 345.150 doze
22 martie – 345.150 doze
15 martie – 224.640 doze
8 martie – 224.640 doze
1 martie – 214.110 doze
22 februarie – 201.240 doze
13 februarie – 196.560 doze
8 februarie – 163.800 doze
1 februarie – 163.800 doze
26 ianuarie – 95.940 doze
18 ianuarie – 87.750 doze
11 ianuarie – 150.150 doze
6 ianuarie – 150.150 doze
29 decembrie – 140.400 de doze
25 decembrie – 9.750 de doze

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati