- Potrivit informațiilor prezentate în cadrul conferinței FOREN 2026, România dispune în prezent de 19 linii de interconexiune transfrontalieră, care asigură schimburile de energie electrică cu țările din regiune.
„Dacă în prezent România are 11 linii de interconexiune de 400 kV, conform planului de dezvoltare și a diverselor acorduri, vom ajunge la 19 linii de interconexiune de 400 kV”, a transmis Virgiliu Ivan, directorul Dispecerului Energetic Național, la FOREN 2026, potrivit directmedia.ro.
Noile investiții duc la crearea a două noi linii de interconexiune cu Ungaria, o linie cu Serbia, două linii cu Republica Moldova și trei linii de 400 kV cu Ucraina, inclusiv prin dezvoltarea unor proiecte strategice precum interconexiunea Suceava–Cernăuți.
„Există discuții între noi pentru realizarea liniei Suceava–Cernăuți, o linie care este susținută de președinții celor două țări, ai României și ai Ucrainei. Având o astfel de susținere, sunt convins că linia se va realiza într-un termen mai scurt”, a completat sursa citată.


