Poliţia de Frontieră a anunţat că, în perioada 22 – 24 aprilie, au fost controlate la punctele de frontieră peste 500.000 de persoane, cetăţeni români şi străini şi aproximatic 120.000 de mijloace de transport, atât la intrarea în ţară, cât şi la ieşire.
Comparativ cu intervalul Sărbătorilor Pascale ale anului trecut, în acest an a fost constată o creştere semnificativă a tranzitului de persoane şi autoturisme, cu peste 150%.
„La nivelul Poliţiei de Frontieră au fost dispuse, în această perioadă, măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere, precum şi de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, fără a se înregistra evenimente deosebite. Aproximativ 4.200 poliţişti de frontieră au fost la datorie, zilnic, desfăşurând misiuni de supraveghere şi control la frontieră. A fost folosită la maxim capacitatea punctelor de trecere, iar în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară. Acolo unde situaţia a impus-o au fost folosite, inclusiv, echipamentele mobile de control aflate în dotarea poliţiştilor de frontieră”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Române de Frontieră.
Conform sursei citate, în acest an, cea mai tranzitată frontieră a fost cea aeriana pe unde, în acelaşi interval de timp, au efectuat formalităţile aproximativ 200.000 de persoane, precum şi cea cu Ungaria cu peste 140.000 de persoane şi 54.000 de mijloace de transport.
Politiştii de frontieră recomandă, în continuare, participanţilor la traficul transfrontalier să utilizeze toate punctele de trecere şi să verifice situaţia traficului prin aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.
„Nu în ultimul rând, în urma misiunilor derulate în zona de competenţă poliţiştii de frontieră au constatat, în această perioadă, aproximativ 115 fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, la regimul frontierei de stat şi nu au permis intrarea în ţară a 70 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege”, mai indică sursa menţionată.