STB anunță că circulația rutieră va fi restricționată pe Bd. Aviatorilor, între Piața Victoriei şi Piața Charles de Gaulle, în data de 20 iulie, între orele 09:30-11:30, în vederea desfășurării ceremoniei de sărbătorire a Zilei Aviației Române şi a Forțelor Aeriene.
Având în vedere aceste măsuri, liniile 361, 783 și 784 vor funcționa pe un traseu modificat, pe sensul de mers Piaţa Unirii – Piața Presei.
Astfel, autobuzele vor circula pe traseul de bază între terminalul „Piața Unirii” și intersecţia Bd. Lascăr Catargiu/ Bd. Iancu de Hunedoara (Piața Victoriei), apoi pe un traseu modificat, pe breteaua Pasajului Victoria, Bd. Iancu de Hunedoara, Calea Dorobanților, Bd. Mareşal Constantin Prezan, apoi pe traseul de bază.
Pe traseul modificat, autobuzele vor opri în stații comune cu cele ale liniilor 131 și 182.
Pe celălalt sens de mers, traseele liniilor 361, 783 și 784 nu vor fi modificate.