Trei aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane au aterizat în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu

Alte trei aeronave Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Germane au aterizat joi, în jurul orei 17.30, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, alăturându-se, astfel, celor trei aeronave germane care efectuează, din 17 februarie, misiuni în țara noastră, informează Ministerul Apărării Naționale.

Detașamentul german va executa, alături de militari ai Forțelor Aeriene Române şi ai Forţelor Aeriene Italiene, misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, în următoarele trei săptămâni.

În momentul de față, la baza de la Mihail Kogălniceanu se află aeronave românești F-16 și MiG-21 LanceR, precum și aeronave Eurofighter Typhoon din Italia și Germania.

Forţele Aeriene Germane au mai fost prezente în România, în vara anului trecut, alături de Forţele Aeriene Regale ale Marii Britanii, în baza Declaraţiei comune privind interoperabilitatea aeronavelor Eurofighter Typhoon pentru executarea în comun a misiunilor de poliţie aeriană.

Misiunile de instruire în comun au ca principal obiectiv creşterea interoperabilităţii între aliaţii din cadrul NATO, iar misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacităţii de reacţie şi descurajare.

Anunțul vine după ce în cursul zilei de joi două aeronave de luptă de generația a 5-a F-35 au fost trimise de SUA la baza aeriană 86 de la Fetești (Borcea).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati