Trei angajați de la salubrizare Sector 5, amendați și dați afară după ce au folosit mașina de gunoi ca să ridice deșeuri de construcții

0
321

Poliția Locală Jilava, în colaborare cu Garda Națională de Mediu au depistat sâmbătă trei angajați ai societății Salubrizare Sector 5 care foloseau o gunoieră a companiei pentru a colecta deșeuri din construcții dintr-o altă autoutilitară pe raza comunei Jilava din județul Ilfov. Cei trei bărbați se aflau în timpul serviciului.

Angajații societății Salubrizare Sector 5 se deplasau către Sectorul 5 după ce goliseră o gunoieră cu deșeuri menajere la gropa de gunoi EcoSud din Vidra. Pe drum, însă, aceștia s-au oprit în comuna Jilava, unde au colectat deșeuri din construcții. Cel mai probabil, angajații societății Salubrizare Sector 5 ar fi mers apoi în sector pentru a umple gunoiera cu deșeuri menajere, astfel încât nimeni să nu își dea seama că sub acestea se află deșeuri din construcții, potrivit unui comunicat de presă.

Li se va face plângere penală pentru distrugere

Poliția din Jilava a aplicat o amendă în cuantum de 6.000 de lei pentru persoanele în cauză. Totodată, conducerea societății Salubrizare Sector 5 a decis desfacerea în regim de urgență a contractelor de muncă pentru toți cei trei angajați.

Celor în cauză li se va face și o plângere penală pentru distrugere, având în vedere că au încărcat deșeuri din construcții în gunoiera destinată deșeurilor menajere.

„Am avut multe acțiuni în Sectorul 5 pentru a-i depista pe cei care aruncă deșeuri pe spațiul public. Am aplicat amenzi pentru că un astfel de comportament este de netolerat. Însă și când cei care lucrează pentru Primăria Sectorului 5 greșesc, aceștia trebuia sancționați conform legii.

Trei angajați ai societății Salubrizare Sector 5 au fost amendați după ce au fost prinși că încarcă deșeuri din construcții în gunoiera companiei. Totul s-a întâmplat astăzi, pe raza comunei Jilava. Mulțumesc Poliției Locale Jilava și comisarilor Gărzii Naționale de Mediu pentru vigilență. Îi asigur de toată cooperarea noastră în astfel de acțiuni.”, a transmis Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.