Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au identificat, marți, trei bărbaţi, cu vârste între 33 şi 42 de ani, bănuiţi de săvârşirea a două infracţiuni de tâlhărie calificată.
Ancheta a fost declanşată la data de 14 decembrie, când poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi de către un bărbat cu privire la faptul că a fost agresat și i s-a furat un rucsac în care se aflau mai multe bunuri personale şi o sumă de bani, de către trei bărbaţi necunoscuţi, în timp ce se aflau în curtea casei sale, în Sectorul 1.
La aceeaşi dată poliţiştii au fost sesizaţi de către un alt bărbat, cu privire la faptul că a fost lovit și i-au fost furate două telefoane mobile şi 500 lei.
Cercetările au fost preluate de Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Sectorului 1, iar în urma investigaţiilor efectuate a rezultat presupunerea rezonabilă că ambele fapte au fost comise de aceleaşi persoane, fiind identificaţi totodată trei bărbaţi, cu vârste între 33 şi 42 de ani, bănuiţi de comiterea infracţiunilor menţionate.
Cei în cauză au fost depistaţi şi conduşi pentru audieri la sediul subunităţii.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de tâlhărie calificată, cu cei în cauză în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş şi ai Brigăzii pentru Transport Feroviar – Gara de Nord Bucureşti.