Trei case tradiționale din județul Ilfov, care au fost salvate de la demolare și restaurate, sunt prezentate de Centrul Județean pentru Cultură Ilfov drept exemple ale patrimoniului local recuperat și valorificat.
- Este vorba despre Casa Frusina din Corbeanca, Casa lui Lișcă din Buftea și Casa Ilie Micu din Măgurele, clădiri care, în urma intervențiilor de conservare, au fost readuse la viață și transformate în repere ale identității culturale ilfovene.
Potrivit Centrului Județean pentru Cultură Ilfov, fiecare dintre aceste case păstrează elemente specifice arhitecturii tradiționale și spune povestea comunităților în care a fost construită. De la grinzile din lemn și pridvoarele specifice până la detaliile arhitecturale, fiecare componentă contribuie la păstrarea memoriei locului și a modului de viață de odinioară.
Reprezentanții instituției subliniază că restaurarea acestor imobile înseamnă mai mult decât conservarea unor clădiri vechi. Este un demers prin care sunt protejate tradițiile, identitatea locală și valorile transmise din generație în generație.
- „Când salvăm o casă tradițională, nu salvăm doar o clădire. Salvăm o parte din sufletul locului”, au transmis reprezentanții Centrului Județean pentru Cultură Ilfov.


