Trei eleve de la o școală prestigioasă din București au ajuns la spital după ce au consumat droguri în timpul orelor

Trei eleve de clasa a VIII-a din București au fost luate cu ambulanța după ce li s-a făcut rău pentru că ar fi fumat substanțe interzise.

Totul s-a întâmplat chiar în cadrul unității de învățământ unde cele trei fete învață. Surse din anchetă spun că este vorba despre Școala Centrală din Capitală, scrie Antena3.

Elevele ar fi consumat droguri, însă imediat după aceea li s-a făcut rău. Reprezentanții unității au sunat la 112 iar o ambulanță a ajuns imediat la fața locului.

Medicii le-au acordat primul ajutor iar în aceste momente fetele au ajuns la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală unde primesc îngrijiri medicale.

Din fericire, starea lor este ușor alterată, dar stabilă.

Se pare că fetele ar fi fumat dintr-o țigară cu substanțe interzise.

Elevele au rămas internate în secția de Toxicologie a Spitalului „Grigore Alexandrescu”, mai spune sursa citată.

Cercetările au fost preluate de polițiștii Biroului de Combatere a Crimei Organizate București.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati