Trei lucrări de Nicolae Grigorescu scoase la licitație. De la ce sumă pot porni ofertele?

Trei lucrări semnate de Nicolae Grigorescu sunt „vedetele” licitaţiei de toamnă a casei Artmark, care va avea loc pe 19 octombrie la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală.

La licitaţia „Top 100 mari artişti ai artei româneşti” cele trei lucrări vor fi puse în vânzare la preţuri de zeci de mii de euro. Astfel, opera „Convoi de care cu boi, pe înserat” este estimată la preţul de 40.000 – 60.000 de euro, „Pe Câmpiniţa” la 30.000 – 50.000 de euro şi „Case la Câmpina” la 25.000 – 45.000 de euro.

La preţuri ridicate sunt cotate şi trei lucrări semnate de Nicolae Tonitza. „Curte interioară la Mangalia” este pusă în vânzare la 30.000 – 50.000 de euro, „Garofiţe şi nalbe” la 25.000 – 35.000 de euro, iar „Vedere spre Mediterana” la 10.000 – 16.000 de euro.

Între tablourile scoase la vânzare se mai numără: „Seara grădinii” de Horia Bernea şi „Anibal” de Ştefan Luchian, fiecare la 20.000 – 30.000 de euro, „Veneţia” („Chiesa di San Marcuola”) şi „Natură statică cu nalbe şi carte” de Gheorghe Petraşcu la 15.000 – 25.000 de euro, respectiv la 10.000 – 18.000 de euro, „Odaliscă” de Francisc Şirato la 15.000 – 25.000 de euro, „Timp şi spaţiu” de Sabin Bălaşa la 10.000 – 18.000 de euro, „Spaime” de Corneliu Baba, „Natură statică cu vase şi cărţi” de Alexandru Ciucurencu, „Lila în albastru” de Francisc Şirato, „Inocenţă” de Ştefan Luchian şi „Fiica artistului” de Ion Ţuculescu, fiecare la 12.000 – 18.000 de euro.

Expoziţia cu lucrările scoase la vânzare poate fi vizitată începând de luni până în ziua licitaţiei, în intervalul orar 10,00 – 20,00.

Şi casa Alis organizează o licitaţie în luna octombrie.

La sesiunea din 8 octombrie cea mai bine cotată lucrare este „Tătăroaică” de Camil Ressu, estimată la 11.000 – 14.000 de euro.

Sursa: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati