Un adolescent de 19 ani a fost ridicat duminică de jandarmi de la protestul AUR, după ce în rucsacul său au fost găsite, printre alte obiecte, un briceag, o cagulă, o stație emisie recepție şi un garou. Iar DGJMB a anunțat că alte două persoane au fost depistate cu obiecte interzise, precum cuțite și substanțe ilegale. Au fost întocmite dosare penale, confrom antena3.ro.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, în jurul orei 13:00, pe esplanada TNB, jandarmii au interceptat un tânăr de 19 ani care a atras atenția forțelor de ordine prin ținuta sa tactic-militară. În urma controlului corporal, au fost descoperite în rucsacul său un briceag, ochelari tactici, o cagulă, o stație de emisie-recepție, un binoclu, un garou și diverse embleme cu scai inscripționate în limba rusă sau ucraineană. Tânărul a fost condus la Secția 3 Poliție pentru a fi luate măsurile necesare.
DGJMB a transmis că, în timpul afluirii participanților la adunarea publică din Piața Universității, au fost observate persoane cu bagaje voluminoase, care au fost interceptate de forțele de ordine.
„Astfel, au fost depistate trei persoane care aveau asupra lor obiecte interzise, pentru care au fost întocmite trei acte de sesizare a organelor de urmărire penală, după cum urmează:
• un act de sesizare pentru o persoană care avea asupra sa două cuțite (art. 372 Cod Penal);
• un act de sesizare pentru o persoană care avea asupra sa un briceag (art. 372 Cod Penal);
• un act de sesizare pentru o persoană care avea asupra sa substanțe interzise (art. 4 din Legea nr. 143 din 2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, cu modificările și completările ulterioare).