Dragoş George Voinea, şeful Compartimentului Control Activităţi Comerciale din Direcţia Control Urban din Poliţia Locală Sector 1, şi alţi doi poliţişti au fost trimişi în instanţă de procurorii anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi, printre altele, de luare de mită.
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de Combatere a Corupţiei, au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv sau arest la domiciliu a trei poliţişti locali.
Este vorba despre Dragoş George Voinea, acuzat de luare de mită în formă continuată (cinci acte materiale) şi complicitate la infracţiunea de fals intelectual, Marina Roxana Avram, poliţist local în cadrul Poliţiei Locale Sector 1 – Direcţia Control Urban – Compartimentul Control Activităţi Comerciale, pentru luare de mită în formă continuată (şapte acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (două acte materiale), fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (cinci infracţiuni), instigare la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice şi Florentina Iordache, poliţist local în cadrul Poliţiei Locale Sector 1 – Direcţia Control Urban – Compartimentul Control Activităţi Comerciale, pentru luare de mită în formă continuată (cinci acte materiale), trafic de influenţă în formă continuată (două acte materiale) şi fals intelectual în formă continuată (două acte materiale).
Procurorii notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 2022 – 2024, cu ocazia unor controale, cei trei ar fi pretins şi primit, direct sau prin persoane interpuse, de la reprezentanţii mai multor persoane juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul alimentaţiei publice sume de bani cuprinse între 1.000 euro şi 14.000 euro în legătură cu îndeplinirea sau în legătură cu neîndeplinirea atribuţiilor lor de serviciu, respectiv pentru a dispune confiscarea unor sume de bani mai mici decât sumele de bani încasate ilicit de persoanele juridice în perioada în care au avut suspendată activitatea comercială şi/sau pentru a nu aplica sancţiuni contravenţionale pentru lipsa autorizaţiei de funcţionare.
„Pentru a putea să aplice sancţiuni mai blânde, inculpatele Marina-Roxana Avram şi Florentina Iordache, ar fi întocmit note de constatare a controalelor şi procese-verbale în care au fost consemnate, în mod fals, venituri mai mici faţă de cele reale încasate ilegal de societăţile controlate în perioada de suspendare a activităţii”, explică anchetatorii.
De asemenea, procurorii spun că, în schimbul sumei de 6.000 euro, cele două poliţiste locale şi-ar fi traficat influenţa pe care au lăsat să se creadă că o au pentru a determina un ofiţer de poliţie să efectueze cercetări în scopul obţinerii unei soluţii favorabile faţă de o societate comercială.
În plus, în rechizitoriul întocmit de procurori se arată că Marina-Roxana Avram, la solicitarea unui alt poliţist local, Florin-Georgian Mânzu, ar fi apelat la mama sa, angajată a unei companii de telefonie mobilă, pentru a obţine istoricul apelurilor telefonice şi datele de trafic ale iubitei acestuia.
De asemenea, DNA menţionează că Marina-Roxana Avram şi Florin-Georgian Mânzu ar fi divulgat, în mod repetat, informaţii nepublice constând în data efectuării unor controale de către poliţişti locali la persoane juridice care îşi desfăşoară activitatea în Sectorul 1.
Conform DNA, anterior, pe parcursul urmăririi penale, s-au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu cinci persoane, respectiv:
– Florin-Georgian Mânzu în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (trei infracţiuni), complicitate la instigare la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.
„În prezenţa apărătorului ales, inculpatul a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, respectiv şase luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi interzicerea unor drepturi pe o durată de doi ani (între care şi dreptul de a fi poliţist local)”, arată procurorii.
– persoană fără calitate specială, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice.
„În prezenţa apărătorului ales, inculpata a declarat expres că recunoaşte comiterea faptelor reţinute în sarcina sa, a acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi a fost de acord cu felul şi cuantumul pedepsei aplicate, respectiv cinci luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi interzicerea unor drepturi pe o durată de doi ani (între care şi dreptul de a ocupa funcţia de telefonist-şef/şef tură la o companie de telefonie)”, precizează anchetatorii.
– trei persoane, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de dare de mită.
„În prezenţa apărătorilor aleşi, inculpaţii au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi au fost de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, respectiv un an şi patru luni închisoare cu suspendare pe durata unui termen de supraveghere de doi ani şi interzicerea unor drepturi pe o durată de doi ani”, precizează DNA.
Toţi cei cinci care au încheiat anterior acorduri de recunoaştere a vinovăţiei au fost obligaţi la prestarea unei munci neremunerate, în folosul comunităţii, pe câte o perioadă de 60 de zile, informează sursa citată.
Dosarele de urmărire penală, împreună cu acordurile de recunoaştere a vinovăţiei, au fost trimise spre judecare Tribunalului Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.