Trei tineri care se aflau pe munte au sunat la 112 și au spus că unul dintre ei s-a rănit la un deget, aflându-se pe poteca turistică dintre Omu si Babele. Însă, serviciul Salvamont spune că aceștia i-au înjurat, pentru că nu ar fi intervenit mai rapid, iar aceștia ar fi vrut de fapt să fie transportați la mașina lor, care se afla la Padina, transmite Mediafax, potrivit digi24.ro.
Ulterior, s-a dovedit că tinerii aveau nevoie de transport până la mașina lor. La final, ei au ajuns de pe traseul turistic la o secție de Poliție.
„Trei băieți de 20 de ani din Bucuresti au „pus pe jar” salvamontiștii din Bușteni, Dâmbovița și Prahova pentru ca unul dintre ei a căzut pe poteca turistică între Omu și Babele și s-a lovit la un deget. Cu un tupeu de nedescris, aceștia au început să-i înjure la telefon pe salvatori și să-i certe că nu ajung mai repede la ei. Pentru că la intervenție au participat un echipaj al jandarmeriei și un polițist din Dâmbovița, ulterior s-a aflat și motivul adevărat pentru care cei trei au sunat la 112: aceștia voiau să ajungă cât mai repede și fără efort la mașina parcată în Padina. Așa s-au gândit că salvamontiștii au datoria să facă pe taximetriștii și să-i transporte de urgență acolo unde au ei nevoie. Așa că salvamontul și-a făcut datoria, iar jandarmii i-au condus pe cei trei la secție. Da… ce să mai spunem…. o poveste frumoasă la început de iarnă”, spun cei de la Salvamont Bușteni.