Din cauza unei defecțiuni la locomotivă, pasagerii trenului IR1596 Craiova-București Nord au rămas blocați mai bine de o oră și jumătate în stația Fărcașele din județul Olt. CFR Călători a anunțat că locomotiva urmează să fie înlocuită.
Trenul își va relua circulația cu locomotiva de ajutor de la Craiova, după realizarea tuturor procedurilor specifice printre care sunt acțiunile de manevră și proba frânei, a anunțat CFR Călători, scrie realitatea.net.
În mod normal, trenul IR 1596 trebuie să ajungă la București la ora 17.24, dar potrivit tabelei de Plecări/Sosiri din Gara de Nord, garnitura are deja întârziere 130 de minute.