Trenul Metropolitan București: parteneriat între CFR Infrastructură și Autoritatea pentru Transport Public București-Ilfov

Autoritățile din transporturi fac un nou pas pentru introducerea serviciilor regulate de transport feroviar metropolitan în zona București-Ilfov. Ministerul Transporturilor a prezentat Proiectul unui Ordin al Ministrului Transporturilor prin care autorizează Compania CFR Infrastructură (administratorul rețelei feroviare din România) să încheie parteneriate cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București Ilfov – ADI TPBI, obiectivul principal fiind proiectul ,,Trenului Metropolitan“, scrie economedia.ro.

În prezent, o singură linie funcționează ca un veritabil tren metropolitan : ,,Trenul de Otopeni” cu 72 de trenuri/zi și plecări din 40 în 40 de minute, dar pentru un serviciu veritabil cu toate cele 16 linii propuse este nevoie atât de investiții pentru refacerea infrastructurii feroviare cât și material rulant disponibil, trenuri pe care nici CFR Călători/operatorii privați încă nu le au. (n.r Studiul de fezabilitate pentru modernizarea Complexului Feroviar București, rețea de aprox. 605 km. ar trebui predat în iunie 2024). Totuși, într-o primă etapă, Ministerul Transporturilor, Companiile Feroviare Infrastructură/Călători și autoritățile locale din București și Ilfov ar putea lansa primele trei linii, cel mai probabil din 2024 : București Gara de Nord – București Obor, București Gara de Nord – București Vest, respectiv București Vest – București Obor. Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) va primi primele trenuri noi Alstom din comanda de 37 de unități (electrice) în această vară, iar în circulație vor fi din decembrie, modernizarea parcului de material rulant fiind o ,,gură de oxigen” pentru transportul feroviar de călători.

Baza legală pentru Trenul Metropolitan:

,,În contextul prezentat, AD-TPBI a demarat încă de la sfârșitul anului 2020 procesul de pregătire a unor proiecte de investiții în sectorul feroviar în scopul introducerii și, ulterior, extinderii, serviciilor de tren urban și metropolitan în zona geografică de competență. Trenul urban/metropolitan reprezintă un serviciu de interes economic general în domeniul transportului public ce corespund viziunii Guvernului României privind creșterea capacității administrative în domeniul investițiilor în infrastructura de transport, în sensul înnoirii acesteia, regenerare urbană, achiziția de material rulant nou și ulterior implementarea serviciilor publice obligatorii pe teritoriul de competență, în conformitate cu cerințele Regulamentului UE 1370/2007, în baza parteneriatului cu Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) și CNCF CFR SA, cu respectarea normelor naționale și europene privind interoperabilitatea și siguranța feroviară.

-Proiectul de introducere a serviciilor de tren urban/metropolitan în zona București – Ilfov, în corelare strânsă cu dezvoltarea infrastructurii de transport aferente, oferă un serviciu de transport în interiorul și în jurul marilor aglomerări urbane, cu o mare putere transformativă la nivelul zonei capitalei într-o complementaritate cu rețeaua de străzi, drumuri naționale sau autostrăzi.

-Transportul feroviar local, de navetă, reprezintă un segment important din piața transportului feroviar general atât în România, cât și la nivel european, contribuind la creșterea mobilității urbane și periurbane durabile a persoanelor, la încurajarea mobilității prin trecerea de la mașina privată la transportul de pasageri de masă, oferind acces la marile orașe și la decongestionarea arterelor rutiere, la prevenirea producerii unor accidente și creșterea siguranței circulației rutiere.” arată Ministerul Transporturilor în Proiectul pentru Trenul Metropolitan.

Primarul General, Nicușor Dan a semnat protocolul dintre PMB și CFR Infrastructură încă din toamna anului 2022.

Nicușor Dan și metroul de suprafață: ,,Înseamnă un metrou, practic, care circulă la suprafaţă, cu toate avantajele pe care le are metroul, cu avantajul că avem deja infrastructura CFR existentă. Înseamnă că dacă locuieşti în Ilfov şi lucrezi în Bucureşti, poţi să îţi laşi maşina la un parc&ride, te urci în trenul metropolitan şi cobori la Gara de Nord, sau în Pipera, sau la Gara Obor, sau la Afi Cotroceni. Asta înseamnă, evident, o scurtare a timpilor pentru fiecare dintre noi şi înseamnă implicit o reducere a poluarii aerului. Pe scurt, ăsta este trenul metropolitan, un proiect extrem de ambiţios, dar care, cum am spus, încearcă să rezolve problema de structură şi nu chestiuni punctuale”, a spus Nicuşor Dan în septembrie 2021.

Trenul Metropolitan -18 servicii cu 16 linii:

(1) Gara de Vest – Răzoare – Progresu – Jilava – Vidra;

(2) Gara de Nord – Gara de Vest – Progresul – Veseliei;

(3) Gara de Nord – Pantelimon – Progresul – Veseliei;

(4) Gara Obor – Chiajna – Gara de Vest – Cotroceni;

(5) Gara Obor – Jilava – Gara de Vest – Cotroceni;

(6) Orbital București;

(7) Gara de Nord – Aeroport T1;

(8) Gara Obor – Aeroport T1;

(9) Gara Obor – Gara Băneasa – Aeroport T1;

(10) Gara Obor – Tunari – Aeroport T1;

(11) Gara de Nord – Aeroport T2;

(12) Gara de Nord – Chitila – Scroviștea;

(13) Gara Obor – Brănești – Islaz;

(14) Gara de Nord – Chiajna – Domnești;

(15) Gara de Nord – Chitila – Săbăreni;

(16) Gara de Nord – Mogoșoaia – Grădiștea;

(17) Gara de Nord – Căciulați – Snagov;

(18) Titan Sud – Tânganu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati