NewsBucuresti.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Trenurile Bucureşti – Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea şi Brazi

Trenurile internaţionale care circulă pe ruta Bucureşti Nord – Budapesta Keleti şi retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie – 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanţa Buftea – Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.

„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că, în perioada 2 noiembrie – 12 decembrie 2026, trenurile internaţionale IRN 472 şi IRN 473, operate de CFR Călători, vor circula zilnic în sistemul european de management al traficului feroviar ERTMS, pe distanţa Buftea – Brazi, utilizând instalaţiile de control-comandă şi semnalizare echipate cu ETCS Nivel 2 şi GSM-R”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, măsura vizează trenul IRN 472, pe ruta Bucureşti Nord – Budapesta Keleti, şi trenul IRN 473, pe ruta Budapesta Keleti – Bucureşti Nord.

Pe distanţa Bucureşti Nord – Braşov şi retur, cele două trenuri vor fi tractate de locomotive Alstom TRAXX MS3.

Potrivit companiei, sistemul ERTMS permite transmiterea în timp real a informaţiilor privind condiţiile de circulaţie de la infrastructura feroviară către echipamentele de bord ale locomotivelor.

„Prin intermediul ETCS Nivel 2, mecanicul primeşte informaţii actualizate privind deplasarea trenului şi limitele de viteză aplicabile. Sistemul supraveghează respectarea acestora, avertizează mecanicul şi poate acţiona automat frâna în situaţiile în care sunt depăşite limitele de siguranţă”, precizează sursa citată.

Reprezentanţii CFR SA subliniază că utilizarea sistemului contribuie la creşterea siguranţei circulaţiei, reducerea riscului de eroare umană şi îmbunătăţirea interoperabilităţii feroviare la nivel european.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati