Trenurile care au plecat spre litoral au avut întârzieri de până la trei ore din cauza unei probleme între Feteşti şi Cernavodă

Circulaţia trenurilor de călători spre litoralul românesc a fost blocată din cauza unor probleme la infrastructura feroviară între staţiile Feteşti şi Cernavodă, din noaptea de 15 august, iar trenurile au avut întârzieri cuprinse între 1 şi 3 ore, scrie Agerpres.

„CFR Călători informează că, urmare a unor probleme la infrastructura feroviară între staţiile Feteşti – Cernavodă, din noaptea de 15 august a.c., a fost afectată circulaţia mai multor trenuri de călători care au înregistrat întârzieri cuprinse între 64 şi 200 de minute.

De astă noapte, circulaţia trenurilor pe distanţa Feteşti – Cernavodă se realizează cu tracţiune diesel. Circulaţia în zona afectată se realizează în funcţie de măsurile operative stabilite şi dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA. Acest deranjament a dus la întârzieri şi/sau modificări şi în programul de circulaţie a altor trenuri de călători”, se arată într-un comunicat al CFR Călători.

Compania asigură că se află permanent în contact cu managerul infrastructurii feroviare, CFR SA, pentru rezolvarea operativă a tuturor problemelor, astfel încât toate trenurile şi călătorii să ajungă la destinaţie în siguranţă.

Sursa: Antena 3

Proiectul jurnalistic newsbucuresti.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati