Tribunalul București a anulat deciziile congresului AUR din martie 2022 la care George Simion a fost ales președintele partidului

Tribunalul București a anulat joi procesul verbal al Congresului extraordinar al partidului AUR din 27 martie 2022, congres la care George Simion a fost ales președintele formațiunii, potrivit deciziei publicate pe portalul instanțelor, transmite G4Media.ro.

Contestația congresului a venit din partea unui fost membru AUR. Decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

  • Solutia pe scurt: Admite în parte cererea astfel cum a fost precizată. Anulează Decizia nr. 10/30.03.2022 a Juriului Naţional de Onoare, Disciplină şi Arbitraj al Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor. Anulează Procesul verbal al Congresului extraordinar al Partidului Alianţa pentru Unirea Românilor din data de 27.03.2022. Obligă pârâtul la plata sumei de 2200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru şi onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată azi, 22.06.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Cel care a atacat în instanță rezultatele congresului este Ciprian Ciubuc, deputat exclus din AUR anul trecut.

Tribunalul București a anulat atât procesul verbal al congresului, cât și o decizie a Juriului Naţional de Onoare, Disciplină şi Arbitraj al AUR prin care Ciubuc era exclus din partid.

La Congresul extraordinar al AUR din martie 2022, George Simion a fost ales preşedinte al partidului. El l-a învins detașat pe Dănuţ Aelenei. Anterior, partidul fusese condus de George Simion și Claudiu Târziu în calitate de copreședinți.

Ciubuc a atacat deciziile de la congresul extraordinar pe motiv că acestea ar fi încălcat statutul AUR.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati