Troleibuze noi în București: Primăria Capitalei actualizează documentația pentru lansarea unei licitații noi

Primăria Municipiului București (PMB) a inițiat actualizarea documentației de atribuire pentru reluarea procedurii privind achiziția a 100 de troleibuze, pasul următor fiind postarea documentației în SEAP, au spus pentru Economica.net reprezentanții muncipalității.

Ei au precizat că Municipiul București are nevoie stringentă de cele 100 de troleibuze, atâta timp cât finanțarea acestora este asigurată din fonduri nerambursabile.

Pe de altă parte, în ceea ce privește achiziția de troleibuze, există încă două dosare care se află pe rolul instanțelor de judecată, inițiate de Bozankaya, au mai spus reprezentații PMB. Ei au menționat însă că instanța a constatat în mod definitiv că a intervenit rezilierea contractului.

În vara anului trecut, Primăria Municipiului București a lansat o procedură de consultare a pieței în vederea stabilirii prețului pentru achiziția a 100 de troleibuze noi, cu acumulatori care să asigure o autonomie de peste 20 km.

Flota actuală a STB cuprinde troleibuze fabricate între 1997 și 2008, cele mai vechi fiind însă în stare avansată de degradare.

Parcul inventar de vehicule al STB cuprinde 265 de troleibuze, potrivit datelor din 2020 ale societății. Anul trecut, directorul general al STB Adrian Criț declara într-un interviu pentru Agerpres că societatea deţine 100 de troleibuze Irisbus şi mai are în circulaţie 98 de troleibuze Ikarus, Bucureștiul având cel mai vechi parc de troleibuze comparativ cu ceea ce se întâmplă în toată Europa.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati