Două legende ale muzicii rock, trupele Kiss şi Whitesnake, ambele aflate în turnee de adio, vor concerta în România pe 16 iulie 2022, la cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Rock The City, informează organizatorii într-un comunicat transmis, joi, scrie agenția de presă Agerpres.
Kiss, care va încheia o carieră de 49 de ani, se va afla pentru prima dată în România. Gene Simmons, Paul Stanley, Eric Singer şi Tommy Thayer vor aduce la Bucureşti, în cadrul „End Of The Road World Tour”, o listă lungă din hit-uri dintre care nu vor lipsi „I Was Made For Loving You”, „Detroit City”, „Lick It Up”.
Trupa şi-a început activitatea în 1973 la New York, fiind considerată la scurt timp printre cele mai spectaculoase formaţii rock. În acelaşi timp, Kiss a revoluţionat conceptul de evenimente rock live şi este una dintre cele mai bine vândute formaţii la nivel mondial, cu peste 100 de milioane de albume. Mai mult, Kiss este pe primul loc în rândul trupelor americane cu cele mai multe produse discografice placate cu discul de aur – 30. Dintre albumele lor, 13 au fost placate cu platină, iar trei sunt de categorie multi-platinum. Pe 10 aprilie 2014, grupul Kiss a fost inclus în Rock And Roll Hall Of Fame.
De asemenea, fanii muzicii rock vor putea vedea şi asculta în turneul de adio „The Farewell Tour”, trupa Whitesnake, care îşi va încheia cariera live după o activitate de 44 de ani.
Whitesnake a pornit la drum în 1978 după ce David Coverdale îşi dovedise talentul în faimosul grup Deep Purple. Cu Whitesnake, Coverdale a scris istorie în zona hard&heavy, vocea sa fiind considerată una dintre cele mai bune în domeniu.
Prin cele 13 albume de studio, 9 discuri live şi 9 produse video, Whitesnake a demonstrat că nu există nicio diferenţă între feelingul de studio şi scenă, iar compoziţii precum „Here I Go Again”, „Still Of The Night” şi „Is This Love” au rămas valabile şi-n zilele noastre şi vor fi de auzit pentru ultima oară în România în variantă live în formula David Coverdale (voc), Tommy Aldridge (bat), Reb Beach (chit), Michele Luppi (key), Joel Hoekstra (chit) şi nou-veniţii Dino Jelusick (key, voce) şi Tanya O’Callaghan (bass), prima prezenţă feminină în trupă.
Pe lângă show-urile Kiss şi Whitesnake, Rock The City propune o întâlnire şi cu una dintre cele mai apreciate formaţii germane ale momentului, Powerwolf, care va susţine primul său show în România.
Rock The City 2022 va avea loc pe 16 iulie în parcarea A din complexul Romexpo, evenimentul fiind prezentat de către D&D East Entertainment şi Marcel Avram.
Biletele vor putea fi achiziţionate la preţurile de 270 lei (preţ promoţional 230 de lei primele 2.500 de bilete) – normal circle; 440 lei (preţ promoţional 350 lei primele 1.000 bilete) – golden circle; 600 lei – diamond circle: 700 lei – tribuna VIP.
Biletele se vor pune în vânzare pe data de 3 decembrie prin reţeaua Eventim şi online pe www.eventim.ro, www.entertix.ro, iabilet.ro.