Turismul din jurul Bucureştiului ia amploare. Ce destinații au apărut recent pe hartă

Turismul din împrejurimile Bucureştiului a început să ia amploare în ultimii 10 ani, tot mai mulţi români fiind dornici să viziteze locuri apropiate de Capitală, iar destinaţiile apărute recent pe hartă sunt Videle şi Satu Banului, susţine Traian Bădulescu, consultant în turism şi purtător de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).

„Din ce în ce mai mulţi rezidenţi ai Bucureştiului sau chiar şi turişti şi vizitatori doresc să viziteze locuri apropiate de Capitală, unde eventual să şi înnopteze”, a declarat, pentru AGERPRES, Traian Bădulescu.

Dintre destinaţiile care au apărut pe harta turisticăse numără Satu Banului (lângă Câmpina, comuna Măgureni, aflat la 94 km de Bucureşti), unde s-au dezvoltat mai multe pensiuni rurale autentice, respectiv Videle, aflat la 74 km de Bucureşti, un orăşel înconjurat de multe atracţii turistice, chiar dacă încă puţin cunoscute, dar care se va dezvolta cu siguranţă, datorită proiectelor turistice.

  • Alte atracţii încă puţin cunoscute din regiune sunt Stejarul lui Mihai Viteazul (unde se spune că s-ar fi odihnit marele domnitor împreună cu o parte dintre oştenii săi) şi Biserica de lemn din Videle – Cârtojanca, ridicată în anul 1819 şi înlocuită în 1883. La alţi 25 – 30 de kilometri, în comuna Călineşti, există prima distilerie artizanală cu produse din România care a câştigat aurul la concursuri internaţionale, distilerie concepută, construită şi administrată de Alexandru Haită.

De asemenea, comuna Talpa, aflată la 15-20 de kilometri distanţă de Videle, este localitatea unde s-au filmat cele două capodopere ale cinematografiei româneşti, Moromeţii I şi Moromeţii II. Aici se poate vizita casa familiei Moromete, precum şi alte obiective care au făcut parte din decorul filmului.

Activităţile de recreere (pescuit şi vânătoare) din zonă sunt de asemenea importante şi atrag vizitatori. La Videle s-a înfiinţat, în decursul anilor, şi un grup foarte activ de ciclism – „Bicicliştii de la Videle”.

Un „hub” care atrage turişti şi delegaţii în zonă este pensiunea „Casa Verde” din Videle, mai arată sursa citată.

Turiştii şi grupurile găzduite până în prezent sunt cu preponderenţă din zona de business şi turism de afaceri (…). De asemenea, pensiunea a primit turişti şi oameni de afaceri străini din Austria, Germania, Franţa, Finlanda, Norvegia, Grecia şi Spania.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati