Turismul intern este în cădere liberă. Se vede asta nu doar pe litoral, ci și în Maramureș, până anul acesta o destinație populară. În unele locuri, rezervările pentru luna august au scăzut cu până la 70%, potrivit digi24.ro.
Această pensiune din Dănești era una dintre primele opțiuni pentru turiștii care ajungeau în Maramureș.
Liliana Topan, proprietar pensiune: Dacă este de 30% în acest moment. Numărul turiștilor este foarte mic în această perioadă față de anul trecut, față de anii de dinainte de pandemie. În mod cert, principala cauză este cea a puterii de cumpărare a oamenilor, având in vedere inflația și creșterea prețurilor.
Prețul de cazare pentru o cameră dublă pornește de la 250 de lei pe noapte. Și la Cavnic sunt mai puține rezervări, cu aproximativ 40% față de anul trecut.
Adriana Moldovan, proprietar pensiune: Dacă înainte puteam să facem o previziune și apăreau cu două-trei luni înainte lumea își rezerva, acum se întâmplă aproape de pe o săptămâna pe cealaltă dacă sună să-și facă rezervări. Noi am fost și nevoiți să ridicăm prețurile de la începutul anului, se ține mult de bani, pentru că se prefigurează a urma o recesiune economică, o criză și lumea este destul de speriată.
Nici obiectivele turistice din județ nu mai sunt atât de vizitate. De exemplu, Biserica de lemn din Șurdești, inclusă în patrimoniul UNESCO.
Sara Tomoș, muzeograf: S-au făcut foarte multe anulări și sunt zile în care nu avem turiști chiar deloc și sunt zile în care sunt foarte foarte puțini.
Și în stațiunea Păltiniș, din județul Sibiu, rezervările au scăzut față de alți ani.
Cornel Posea, manager hotel: Simțim o schimbare a turiștilor sau simțim că turiștii, cei care se întorceau mai des la noi, poate vin acum mai rar. Și vin alții care încă nu ne-au vizitat sau ne descoperă abia acum. E clar că anii sunt diferiți. În acest moment, cred că peste tot au scăzut gradele de ocupare și cererea pe turismul intern.
Specialiștii din turism spun că această scădere a numărului de turiști se datorează și faptului că restricțiile de călătorie au fost ridicate, iar mulți români au optat pentru destinații din afara țării.
–Am ales anul acesta să-mi petrec concediul la mare, dar nu pe litoralul românesc. Faptul că au fost ridicate toate restricțiile de peste tot, dar la noi au crescut foarte mult prețurile nejustificat m-a făcut să aleg un sejur în Bulgaria.
-Vom merge în Malta. Oferta a fost foarte bună, oferta de la agenție, prețurile erau chiar mai mici decât ce ni s-a oferit în România, pe litoral.
Cererea pentru vacanţe pe litoralul românesc a scăzut în acest an cu aproximativ 30%, iar cea mai mare scădere este în stațiunea Mamaia.