Turist din București, salvat la timp după ce a căzut într-o prăpastie din Bucegi

Un turist din București a rămas suspendat într-un copac de pe poteca Jepii Mici din Bucegi. Salvamontiștii au reușit să îi salveze viața.

Salvamontiștii au reușit vineri, 28 octombrie, să salveze în extremis viața unui bărbat de 41 de ani din București care s-a aventurat pe un traseu foarte dificil din Bucegi.

Este vorba despre poteca Jepii Mici. Bărbatul a căzut în prăpastie și a rămas suspendat într-un copac, au fost informați în jurul orei 18.00 salvamontiștii din Bușteni.

Acesta urcase împreună cu soția și cu copilul pe un traseu dificil, deși era îmbrăcat ca pentru o plimbare în parc.

”Fără echipament, fără antrenament și fără sa cunoască traseul, acesta a început să urce pe munte cu soția și copilul, cu toate că era foarte târziu.În prima parte a traseului bărbatul a alunecat și a căzut din potecă mai bine de zece metri. Printr-o minune s-a oprit pe o pantă foarte înclinată, deasupra unei săritori de peste 20 de metri, de unde de-a lungul anilor, nu a scăpat nimeni cu viață.

Soția acestuia a sunat disperată după ajutor, iar salvamontiștii din Bușteni și Prahova au pornit într-o cursă contra cronometru, doar că traficul de pe DN1 a făcut ca deplasarea acestora să fie aproape imposibilă”, potrivit Salvamont Bușteni.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati