Numărul total al turiştilor nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost de 1,167 milioane, în primele nouă luni ale anului, cheltuielile acestora însumând 3,157 miliarde de lei, în medie 2.704 lei/persoană, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
Călătoriile în scop profesional şi de afaceri au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 51,5% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România, cheltuielile acestora reprezentând 55,3% din totalul cheltuielilor, notează Agerpres.
Călătoriile în scop particular au reprezentat al doilea motiv al sejurului petrecut de către 48,5% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România, cheltuielile acestora reprezentând 44,7% din totalul cheltuielilor.
Din totalul cheltuielilor în scop profesional şi de afaceri se evidenţiază cheltuielile pentru cazare 49,5%, cheltuielile în restaurante şi baruri 18,7% şi cele pentru cumpărături 14,2%. Din totalul cheltuielilor în scop particular se evidenţiază cheltuielile pentru cazare 45,3%, cheltuielile pentru cumpărături 16% şi cele în restaurante şi baruri 15,2%.
Sursa foto: insse.ro
Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 44,4% şi-au organizat sejurul printr-o agenţie de turism, 34,4% şi-au organizat singuri sejurul, 14,3% au optat pentru alte modalităţi de organizare a călătoriei, în timp ce 6,9% şi-au organizat călătoria atât pe cont propriu, cât şi printr-o agenţie de turism.
Principalul mijloc de transport utilizat pentru a călători în România a fost avionul, folosit de 74,7% din numărul total de turişti, în timp ce 16,5% au utilizat autoturisme proprii, 5,3% autocare şi autobuze, iar 3,5% au sosit cu alte mijloace de transport (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.).
Numărul turiştilor nerezidenţi cazaţi în unităţile de cazare privată a fost de 57.000, cheltuielile acestora în România fiind de 46,8 milioane de lei. Din totalul turiştilor nerezidenţi cazaţi în unităţile de cazare privată, 80,1% au avut ca scop al călătoriei pe cel particular, iar 19,9% pe cel profesional.
Sursa foto: insse.ro
Turiştii nerezidenţi cazaţi în unităţile de cazare privată şi-au organizat în mare parte pe cont propriu călătoria în România (77,8% din total). Ca mijloc de transport au ales autoturismul propriu (51,5%), avionul (19,7%), autocarul şi autobuzul (3,8%) şi alte mijloace de transport (25%).
Din totalul cheltuielilor efectuate în România de turiştii nerezidenţi cazaţi în unităţile de cazare privată se evidenţiază cheltuielile pentru cazare (33,8%), cheltuielile făcute în restaurante, baruri, cafenele şi alte servicii similare (31,2%), cheltuielile pentru transport (16,6%) şi cheltuielile în scopul cumpărării de produse pentru folosinţă personală (12,7%).
De asemenea, datele INS arată că numărul total al turiştilor nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective, în al treilea trimestru al acestui an, a fost de 536.900, cheltuielile acestora însumând 1,510 miliarde de lei (în medie 2.812,5 lei/persoană).
Călătoriile în scop profesional şi de afaceri au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 53,6% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România, cheltuielile acestora reprezentând 57,7% din totalul cheltuielilor.
Sursa foto: insse.ro
Călătoriile în scop particular au reprezentat al doilea motiv al sejurului petrecut de către 46,4% dintre turiştii nerezidenţi sosiţi în România, cheltuielile acestora reprezentând 42,3% din totalul cheltuielilor.
Din totalul cheltuielilor în scop profesional şi de afaceri se evidenţiază cheltuielile pentru cazare 49,4%, cheltuielile în restaurante şi baruri 18,8% şi cele pentru cumpărături 13,8%.
Din totalul cheltuielilor în scop particular se evidenţiază cheltuielile pentru cazare 45,8%, cheltuielile pentru cumpărături 16,5% şi cele pentru restaurante şi baruri 15,1%.
Din totalul nerezidenţilor sosiţi în România, 45,1% şi-au organizat sejurul printr-o agenţie de turism, 35,5% şi-au organizat singuri sejurul, 12,2% au optat pentru alte modalităţi de organizare a călătoriei (de exemplu sindicat), în timp ce 7,2% şi-au organizat călătoria atât pe cont propriu, cât şi printr-o agenţie de turism.
Principalul mijloc de transport utilizat pentru a călători în România a fost avionul, folosit de 73,5% din numărul total de turişti, în timp ce 16,9% au utilizat autoturisme proprii, 5,7% autocare şi autobuze, iar 3,9% au sosit cu alte mijloace de transport (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.).
Numărul turiştilor nerezidenţi cazaţi în unităţile de cazare privată a fost de 29.000, cheltuielile acestora în România fiind de 28,6 milioane de lei. Din totalul turiştilor nerezidenţi cazaţi în unităţile de cazare privată, 82,7% au avut ca scop al călătoriei pe cel particular, iar 17,3% pe cel profesional.
Turiştii nerezidenţi cazaţi în unităţile de cazare privată şi-au organizat în mare parte pe cont propriu călătoria în România (66,4% din total). Ca mijloc de transport au ales autoturismul propriu (46,9%), avionul (20,0%), autocarul şi autobuzul (4,7%) şi alte mijloace de transport (28,4%).
Din totalul cheltuielilor efectuate în România de turiştii nerezidenţi cazaţi în unităţile de cazare privată se evidenţiază cheltuielile făcute în restaurante, baruri, cafenele şi alte servicii similare (30,6%), cheltuielile pentru cazare (30,5%), cheltuielile pentru transport (16,9%) şi cheltuielile în scopul cumpărării de produse pentru folosinţă personală (14,5%).