TVR acuză organizatorul Eurovision că a schimbat fără explicații votul juriului din România

TVR acuză organizatorul concursului Eurovision, Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU), că a modificat rezultatul votului dat de juriul românesc fără a explica motivele.

Astfel, TVR arată într-un comunicat că juriul românesc acordase punctajul maxim (12 puncte) melodiei ce a reprezentat Republica Moldova, dar EBU a schimbat rezultatul și a acordat punctele Ucrainei.

”Cu toate acestea, am fost surprinși să constatăm că rezultatul votului juriului României nu a fost preluat în calculul clasamentului final, organizatorii atribuind un alt set de punctaje concurenților din finală, în numele juriului țării noastre. Precizăm că juriul din România a decis să acorde punctaj maxim reprezentanților Moldovei”, se arată în comunicatul TVR.

Organizatorul concursului Eurovision 2022 a eliminat juriile din șase țări din calculul notelor finale pentru melodiile concurente din cauza unor neregularități, potrivit unui comunicat oficial al Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU).

Comunicatul nu menționează explicit cele șase țări, dar o publicație specializată în Eurovision susține că e vorba despre juriul din România, alături de cele din Moldova, Azerbaidjan, Polonia, San Marino și Muntenegru.

TVR cere explicaţii EBU pentru înlocuirea votului juriului României la Eurovision

Dan Turturică, președintele TVR, a reacționat după acuzele aduse în urma scandalului de la Eurovision 2022 și a anunțat că Televiziunea Română a solicitat organizatorilor concursului să furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au decis acest lucru.

Juriul din România decisese să acorde punctaj maxim reprezentanţilor Moldovei.

„Într-un mesaj transmis reprezentanţilor ţărilor participante, sâmbătă noaptea, chiar în timpul anunţării rezultatelor votului juriilor naţionale pentru finala ESC (în jurul orei 01,00), EBU a comunicat că: ‘În analiza voturilor date de juriile naţionale de către partenerul de vot pan-european al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) după cea de-a doua repetiţie generală a celei de-a doua semifinale a Eurovision Song Contest (ESC) 2022, au fost identificate anumite modele de vot neregulate în rezultatele a şase ţări. Pentru a respecta Instrucţiunile de vot ale Concursului, EBU a lucrat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat substitut pentru fiecare ţară în cauză, atât pentru a doua semifinală, cât şi pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor ţări cu vot similar)”, arată sursa citată.

Potrivit televiziunii publice, România nu a fost nominalizată explicit pe lista celor şase ţări, nici nu a primit, la încheierea celei de-a doua semifinale, cea la care se precizează identificarea unor „modele de vot neregulate”, o comunicare oficială referitor la o suspiciune a organizatorilor privind votul juriului din ţara noastră.

Responsabilul desemnat de TVR să gestioneze comunicarea cu EBU pentru votul juriului naţional a sesizat neconcordanţa între punctajele transmise în ziua precedentă, după show-ul pentru juriu, şi notele pe care EBU, în timpul evenimentului, a anunţat că le va introduce în clasament ca fiind din partea juriului naţional.

„Totodată, prezentatoarei Eda Marcus nu i s-a permis intrarea în transmisiunea oficială pentru a comunica rezultatele, aşa cum TVR agrease în prealabil cu organizatorii, conform procedurilor. Mai mult, în cursul zilei de sâmbătă, responsabilul cu votul din partea TVR a participat la două teleconferinţe cu organizatorii pentru stabilirea regulilor de prezentare/poziţionare/citire ale Edei Marcus. De asemenea, a participat la repetiţia de transmitere a rezultatului juriului, fără a primi vreo comunicare referitoare la eventuale suspiciuni sau intenţia organizatorului de a opera modificări asupra votului juraţilor României”, mai explică Turturică.

TVR subliniază că juriul naţional a urmărit spectacolul în urma căruia a votat în prezenţa unui notar şi a respectat regulamentul impus de organizator.

”TVR îşi rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situaţiei create”

„Reiterăm faptul că nici juraţii, nici reprezentanţii TVR nu au fost anunţaţi, după a doua semifinală, de existenţa unor suspiciuni la adresa votului României. Aşadar, regulile au fost schimbate în timpul jocului, fără ca participanţii să fie anunţaţi în prealabil, aceştia aflând în timpul transmisiunii că unele voturi ale juriilor naţionale au fost modificate de organizator”, a transmis TVR.

Astfel, TVR a solicitat organizatorilor ESC să furnizeze, în mod oficial, motivele concrete pentru care au înlocuit punctajul juriului din România cu un „substitut” calculat într-un mod „netransparent”.

„În funcţie de răspunsul care ne va fi trimis, TVR îşi rezervă dreptul de a lua măsuri pentru corectarea situaţiei create”, se mai arată în comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati