Studentul ucrainean care a povestit în urmă cu o săptămână cum a fugit din Ucraina şi a trecut graniţa prin munţii Maramureşului în România a revenit cu partea a doua a aventurii sale. De data asta, de partea românească a graniţei. Tânărul nu a stat mult în ţară, după câteva zile a plecat în Serbia, potrivit observatornews.ro.
Ucraineanul a povestit tot pe platforma X că a fost ajutat de un bunic român să coboare de pe munte şi că a fost tratat politicos de polițiștii de frontieră care i-au oferit lui şi prietenului cu care a fugit din ţară asistență medicală, apă și mâncare. După 11 zile de mers prin munţi a fost cazat într-o „cameră pentru ucrainenii liberi” şi a primit permis de şedere.
Deşi a fugit de război, nu i-a plăcut Bucureştiul. A spus că e frumos, dar murdar şi plin de graffiti iar şoferii se comportă ca nişte animale. După sosirea prin poştă a paşaportului, tânărul a plecat cu trenul în Serbia.
Redăm mai jos mesajul integral postat de ucrainean
Partea a doua, după graniță. Ca să nu stau relaxat, am uitat sa descarc din timp harta României. Eram în păduri de munte, fără să aveam vreo idee pe unde mergem și am continuat drumul după principiul „cu siguranță nu ne vor căuta aici”. Nu era conexiune la net.
Am încercat să dăm de oameni fără a ne întoarce accidental în Ucraina, pentru asta am folosit chiar și o busolă. O oră mai târziu am găsit un fel de potecă și după alte două ore am dat de o colibă de pădurar. Era goală.
La șase ore de când eram în România ne-am întâlnit cu pădurari pe o bicicletă, dar nu ne-au luat cu ei. La nouă ore de când eram în România am ajuns la niște case, unde un bunic localnic s-a oferit să stea cu noi, ne-a dat untură (vă aduc aminte că nu am mai mâncat carne de patru ani) și a chemat o mașină. I-am făcut cadou un monocular.
A venit o porcărie infernală, un fel de dubă, din care au desfăcut toată partea inferioară și au pus-o pe şine late de aproximativ un metru. Anterior am mers de-a lungul căii ferate şi eram sigur că vom ajunge într-o mină. M-am panicat, în maşină erau români.
Ulterior am fost primiți de polițiștii de frontieră, percheziționați și interogați. În timpul căutărilor, le-am arătat cum funcționează o lopată pliabilă, polițistul de frontieră a fost încântat, a dus-o în camera alăturată, le-a arătat prietenilor săi, am auzit alţi trei „wow”. Pe scurt, le-a plăcut și s-au hotărât să o confişte împreună cu spray cu piper, o canistră de gaz și un cuțit.
Apoi am fost duși într-o cameră pe care ei o numeau „cameră pentru ucrainenii liberi”. În esenţă, sunt camere de dormit, o baie, câteva pizza și Fanta. Cel mai bun lucru după 11 zile în sălbăticie. Și da, totul a fost cât se poate de politicos, primul lucru pe care ni l-au oferit a fost asistență medicală, apă și mâncare.
Ne-au trezit la șase dimineața, ne-au dat jumătate de oră să ne pregătim și să curățăm camerele și ne-au dus undeva spre granița cu Ucraina. Acolo era un birou pentru migranţi, dar deja mă pregăteam să sar din mașină și să ajung partizan în munții românești.
Alţi cinci oameni ni s-au alăturat în „camera ucrainenilor liberi”, trei au venit prin munți, doi prin Tisa. Cel mai tânăr avea 19 ani. Asupra băieților care au trecut râul s-a tras cu arma la graniță, dar au reușit (să treacă) în 10 minute.
Înainte de prânz, ni s-a acordat protecţie și am fost lăsaţi să plecăm. Am pornit să căutăm o locuință. În timp ce căutam, am fost recunoscuți de trei ori „de-ai noștri” după rucsacuri.
– Ucraina?
– Da
– Câte zile a durat?
– 11
– Sunt hoteluri în partea aia. Să nu faceți cumpărături la Lidl, e scump.
Am aflat că în acel oraș era o întreagă comunitate (de fugari ucraineni), toată lumea se ajută, oferă sfaturi. În ultimii ani nu am fost niciodată într-un mediu mai prietenos ca acela. Și în apropiere era un alt oraș cu de-ai noştri, dar asta dacă stăteai mai mult în zonă.
Am găsit o locuință în câteva ore și, dacă proprietarii nu erau de treabă, nu am fi plătit în dolari, casele de schimb valutar nu funcționează duminica, am fost prea proști să luăm euro cu noi, totuși mai deștepți decât DPSU (n.r. Serviciul de Stat de Grăniceri al Ucrainei)
Următorul pas a fost formele legale, renunțarea la protecția României și obținerea protecției unei alte țări. Pentru asta, trebuie să mergi în Serbia și înapoi pentru a obține ștampile. Se poate face nominal în cinci minute, dar sârbii înțeleg schema și cer 20 de dolari de persoană.
Nu ne-am luat pașapoartele cu noi pe munte (era ca şi cum am fi fost prinşi în flagrant), așa că două zile mai târziu ne-am dus la București să așteptăm coletele. Mi-am cumpărat primul fierbător din viața mea. Înainte a trebuit să torn apă rece peste tăiței și cafea în căni de călătorie. Într-adevăr, am mâncat mai bine pe munte.
Capitala este frumoasă, dar foarte murdară. Sunt graffiti, gunoi peste tot, soferii locali se comportă ca niște animale. Dar este convenabil să te deplasezi pe jos prin oraș, pentru mine este un criteriu important.
Am primit colete și am mers să luăm bilete. Nu există un tren direct de la București la Belgrad (de acolo avem un autobuz mai departe). Trist. Deci am schimbat de trei ori până în Novi Sad. Novi Sad este mult mai curat și mai confortabil decât Bucureștiul. Belgradul este, de asemenea, ok.
