ULTIMA ORĂ/ 456 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus și alte 13 decese în România

Până astăzi, 12 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 32.535 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.387 au fost externate, dintre care 21.545 de pacienți vindecați și 1.842 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare. 

Totodată, până în prezent, 532 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Până astăzi, 1.884 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 11.07.2020 (10:00) – 12.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 13 decese (10 bărbați și 3 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Brașov, Călărași, Ialomița, Prahova, Suceava, Vaslui și Vrancea.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 1 deces la o persoană de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 456 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 243 de pacienți.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 847.586 de teste.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati