ULTIMA ORĂ/ A murit actorul Mircea Diaconu

Teatrul Nottara a anunțat că actorul Mircea Diaconu a murit. Actorul ar fi împlinit 75 de ani pe 24 de decembrie, în ajunul Crăciunului, relatează HotNews.ro.

„Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați luni, 16 decembrie, între orele 11:00-16:00, la Teatrul Nottara, unde va fi depus. Mircea Diaconu a fost unul dintre cei mai importanți actori ai scenei și ecranului românesc, cu o carieră remarcabilă în teatru și film. Între anii 2001-2011, a fost directorul Teatrului Nottara. Transmitem condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au îndrăgit. Odihnească-se în pace!”, a transmis Teatrul Nottara.

În ultima perioadă el s-a luptat cu o boală grea – cancerul de colon, potrivit Observator News.

Înmormântarea va avea loc marţi, la cimitirul din Săftica, într-un cadru restrâns.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati