Alexandru Arşinel a murit azi la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, unde se afla internat de două săptămâni, scrie antena3.ro.
Pe 20 septembrie, acesta a fost dus la spital de fiul său din cauza unor escare, iritaţii ale pielii care apar în cazul persoanelor care stau foarte mult timp la pat.
Surse din cadrul Spitalului au precizat că actorul a fost tratat corespunzător, inclusiv astăzi medicii au făcut tot posibilul să îl ţină în viaţă, însă din păcate acest lucru nu a fost posibil.
Actorul fusese recent internat într-un centru specializat de îngrjiri paliative, după ce starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid. Chiar angajaţii centrului au fost cei care au solicitat ca Alexandru Arşinel să fie transferat la spital pentru a putea primi îngrijiri medicale de specialitate.
Alexandru Arşinel s-a confruntat, în ultimii ani, cu numeroase probleme serioase de sănătate.
În anul 2017, actorul a fost internat pentru probleme cardiace, atunci când i-a fost montat un stent pe o arteră a inimii. De asemenea, el era diagnosticat cu diabet zaharat şi hipertensiune arterială.
În anul 2013, Arşinel a trecut printr-un transplant renal.
A murit Alexandru Arşinel. Biografia marelui actor român
Cunoscut, în mod special, pentru filmele, spectacolele şi piesele jucate împreună cu marea actriţă Stela Popescu, Alexandru Arşinel a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie, care a adus contribuţii importante teatrului de revistă, televiziunii şi cinematografiei româneşti.
Într-un interviu exclusiv pentru Antena 3, Alexandru Arşinel spunea că „iubeşte meserie de actor imens de mult şi că nu regretă nimic din ce a făcut”.
Alexandru Arşinel s-a născut pe 4 iunie 1939 la Dolhasca, în Suceava.
Pentru întreaga activitate artistică în teatrul de revistă precum și cea managerială a luat numeroase premii, medalii, ordine, dintre care amintim:
- Premiul Special UNITER pentru Teatrul de Revistă (2000);
- Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor – „Arta Spectacolului, în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului” (2004);
- Premiul pentru spectacolele de musical acordat la Gala Premiilor revistei ‘Actualitatea Muzicală’ a UCMR (2008);
- Premiul de Excelență la Gala Premiilor „Confidențial”pentru Management și pentru întreaga carieră artistică (2009, 2010);
- Premii de Excelență și Premii Speciale la mai multe ediții ale Galelor Superlativelor VIP;
- Premiul de Excelență și Premiul de Popularitate la Categoria „Actori” la Gala Celebrităților Anului 2010;
- Medalia de Onoare a Federației Comunității Evreiești din România “pentru activitatea artistică prodigioasă dedicată teatrului românesc, pentru o viață de om exemplară, dăruită înțelegerii și apropierii dintre oameni, pentru un mare actor a cărui carieră se revărsă cu strălucire asupra scenei și publicului său” (2010);
- Premiul Special și Diploma de Onoare oferite de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național cu ocazia aniversării a 50 de ani de carieră (2012);
- Premiul Special „Ambasadorul Teatrului Românesc” la Gala Premiilor VIP pentru management de succes și pentru activtatea desfășurată la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” (2013), de patru ori pe podium la Categoria „Cel mai bun actor” la Gala „Zece pentru România”.
Actor de teatru și film, Alexandru Arșinel a jucat în sute de emisiuni de divertisment la radio și la toate posturile de televiziune, pe scenele din țară și străinătate, dar și în numeroase producții cinematografice și seriale TV: „Vacanță la mare” – 1962, „Cerul începe la etajul trei” – 1967, Ultimele zile ale verii (1976), ‘Ana și hoțul” – 1981, ‘Ca-n filme – 1983, Vară sentimentală (1986), Colierul de turcoaze (1986), În fiecare zi mi-e dor de tine’ – 1987, ‘Miss Litoral – 1990, ‘Băiatul cu o singură bretea -1991, ‘A doua cădere a Constantinopolului – 1994, ‘Paradisul în direct’ – 1997, ”Sexy Harem Ada-Kaleh” – 2001, ”’Războiul sexelor’, 2007 – 2008 sau ‘Toată lumea din familia noastră’ – 2012. A realizat dublaje în filme de animație, fiind vocea Ursului Baloo în fimele „Cartea Junglei” („Jungle Book”) și „Cartea Junglei 2” („Jungle Book 2”) și a Șerifului în filmele „Mașini” („Cars”) și „Mașini 2” („Cars 2”). A fost Micul John în „Robin Hood” și maestrul Auguste Gusteau în filmul „Ratatouille”.
Alexandru Arșinel a înregistrat zeci de piese pentru Teatrul Național Radiofonic, multe fiind incluse în colecții audio precum „Cufărul de cultură”: „Cercul” de Mircea Radu Iacoban, „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, „Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu, comediile muzicale „Franțuzitele” de Magda Duțu și „Un poet romantic” de Matei Milo, „Cine-ajunge sus la fix” de Dumitru Solomon, „Căsătorie cu de-a sila” de Molière, „Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker, „Femeile care ucid bărbații” de Michal Tonecki, „Adunarea femeilor” de Aristofan sau „Aventurile Baronului Münchausen” de Gottfried August Bürger.
A fost protagonist al sute de spectacole de teatru, de divertisment și musicaluri și a lansat o serie de albume muzicale – ‘Evergreen, Cântece de Crăciun, Ce faci astă seară tu?, Olé, Parfum de romanță’ sau ‘La mulți ani viață!’. Melodiile nemuritoare din repertoriul lui Nat King Cole, Frank Sinatra, Engelbert Humperdinck sau Tom Jones sunt cele mai dragi sufletului său și le interpretează mereu în spectacolele de la Savoy și nu numai.
Alexandru Arșinel declara că, dacă s-ar fi născut în SUA, ar fi devenit un al doilea Frank Sinatra. ‘Îl haleam pe Sinatra!” – mărturisea artistul într-un interviu. „Am un timbru mai frumos ca al lui. Mă asemăn cu Nat King Cole și cu Dean Martin, pe care i-am considerat cei mai mari. Când e vorba de cântat, chiar mă laud. Sunt bun! (…) Eu îmi găsesc un refugiu extraordinar în cântec. Mă retrag în mine, trăiesc la maximum fiecare piesă și cânt cu ochii închiși.
A fost ales Cetățean de Onoare al orașului Suceava și al comunei natale, Dolhasca, iar Casa de Cultură din localitate îi poartă din 2014, numele.