ULTIMA ORĂ Cei 20 de copii blocaţi în Emiratele Arabe Unite, aduşi în ţară cu aeronava premierului Ciolacu

CORESPONDENȚĂ SPECIALĂ de la Abu Dhabi. 20 de copii şi doi profesori însoţitori care au rămas blocaţi în Emiratele Arabe Unite în urma inundaţiilor din Dubai vor reveni în ţară cu avionul cu care se va întoarce şi premierul Marcel Ciolacu, a anunţat Ministrul Afacerilor Externe Luminița Odobescu.

„În contextul inundaţiillor masive care au afectat Dubaiul, atât ambasada noastră de la Abu Dhabi, cât şi Consulatul General al României au fost în contact cu cetăţenii români care s-au aflat în situaţii dificile. Aseară am fost sesizaţi despre situaţia unui grup de 20 de elevi cu doi profesori, aflaţi într-o situaţie mai delicată pentru că nu au mai găsit locuri de cazare la hotel. Cu sprijinul Consulatului General al României aceştia au fost aduşi în Abu Dhabi, iar cu sprijinul premierului Ciolacu, vor fi preluaţi mâine cu aerovana care se va întoarce în Bucureşti”, a declarat Luminița Odobescu.

Un grup de 20 de copii şi doi profesori însoţitori, membri ai unui ansamblu folcloric din judeţul Sibiu, au rămas blocaţi la Dubai în urma inundaţiilor din ultimele zile.

Copiii au ajuns din Dubai la Abu Dhabi, unde se află și delegația premierului.

Premierul Marcel Ciolacu a început marți, 16 aprilie, o vizită de trei zile în Qatar și în Emiratele Arabe Unite.

Prim-ministrul României este însoțit în vizita în Golful Persic de ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuț Barbu, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, președinte ANCOM, Valeriu Zgonea, președinte ANSVSA, Alexandru Bociu, președintele Hidroelectrica, Karoly Borbely, directorul Portului Constanța, Mihai Teodorescu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati