Întrebat cine ar trebui să facă un pas în spate, după scandalul de la Spitalul Foișor, Florin Cîțu a răspuns că „este vorba de onoare, să vedem dacă mai există onoare în România”.
- Cîţu: „Remanierea sau o decizie în privința unui ministru o ia doar premierul. Revocarea se decide, nu se anunță înainte”
El a fost întrebat la cine se referă şi s-a întrebat, retoric, dacă este normal să intervină prim-ministrul „să vorbească și cu primarul Bucureștiului, și cu manageri”.
„În această situație trebuie să înțelegem cu toții că avem un singur inamic, și anume pandemia. Trebuie să folosim toate resursele pentru a rezolva această problemă”, a adăugat Cîţu.
Premierul a afirmat, de asemenea, că în secția ATI de la Spitalul Foișor sunt deja 20 de persoane, dintre care una a murit.
În contextul în care mai mulți lideri PNL au cerut remanierea lui Vlad Voiculescu, Florin Cîţu a fost întrebat dacă va propune acest lucru.
„Remanierea sau orice decizie despre vreun ministru din cabinetul acesta e luată doar de premier, iar aceste decizii nu se discută, ele se vor anunța”, a răspuns Florin Cîţu.
Sursa: antena3.ro