ULTIMA ORĂ/ Curtea de Apel Bucureşti a decis redeschiderea dosarului „10 august”

Curtea de Apel Bucureşti a dispus vineri redeschiderea anchetei împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei în dosarul „10 august”, după ce a fost admisă o plângere a unui protestatar, scrie agenția de presă Agerpres.

Este vorba despre Ioan Crăciuneanu, care a fost gazat şi ameninţat de jandarmi la mitingul din Piaţa Victoriei din 10 august 2018, iar o grenadă de mână cu efect iritant lacrimogen a căzut lângă el şi l-a rănit la picior.

Curtea de Apel i-a admis acestuia plângerea împotriva ordonanţei DIICOT prin care dosarul a fost clasat pe 26 iunie 2020.

Potrivit deciziei instanţei, în baza art. 341 alin. 6 lit. b Cod procedură penală admite plângerea formulată de petentul Crăciuneanu Ioan împotriva ordonanţei nr. 2122/D/P/2019 din data de 26.06.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi, în consecinţă: Desfiinţează ordonanţa nr. 2122/D/P/2019 din data de 26.06.2020 a PÎCCJ – DIICOT în privinţa soluţiilor de:

* clasare a cauzei sub aspectul săvârşirii de către suspecţii Cazan Laurenţiu Valentin, Chirică Mihai Dan, Cucoş Gheorghe Sebastian şi Sindile Ionuţ-Cătălin a infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă;

* clasare a cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la fals intelectual şi participaţie improprie la uz de fals;

* clasare a cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu, respectiv complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă;

* clasare a cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de favorizarea făptuitorului, fals intelectual.

În urma acestei decizii, care este definitivă, procurorii vor redeschide urmărirea penală împotriva foştilor şefi ai Jandarmeriei, colonelul Gheorghe Sebastian Cucoş, fost prim-adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan, fost director general al Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti; colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române.

De asemenea, va fi redeschisă urmărirea penală şi în cazul comisarului-şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

„Trimite cauza la procuror în vederea: completării urmăririi penale faţă de suspecţii Cazan Laurenţiu Valentin, Chirică Mihai Dan, Cucoş Gheorghe Sebastian şi Sindile Ionuţ-Cătălin sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, participaţie improprie la purtare abuzivă, participaţie improprie la fals intelectual, participaţie improprie la uz de fals, complicitate la abuz în serviciu şi complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă; completării urmăririi penale cu privire la infracţiunile de participaţie improprie la fals intelectual şi participaţie improprie la uz de fals; completării urmăririi penale cu privire la infracţiunile de complicitate la abuz în serviciu, respectiv complicitate la participaţie improprie la purtare abuzivă; completării urmăririi penale cu privire la infracţiunile de favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu azi, 16.04.2021. Judecător Ghiţă Ciprian Alexandru”, se mai arată în hotărârea instanţei.

Ioan Crăciuneanu este unul dintre protestatarii care au avut de suferit în urma intervenţiei în forţă a jandarmilor la mitingul din Piaţa Victoriei.

„Mi-a explodat o grenadă foarte aproape de picior. Mi-au intrat ceva chimicale în partea de jos a piciorului, care este uşor infectată şi schijele celelalte au tăiat pur şi simplu carnea”, declara Ioan Crăciuneanu, la o săptămână de la incident.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati