ULTIMA ORĂ / Dosar penal pentru ucidere din culpă, după moartea celor trei pacienţi lăsaţi fără oxigen la Spitalul Victor Babeş din Capitală

Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Omoruri a anunţat luni că, sub coordonarea unităţii de Parchet competente teritorial, a declanşat cercetări cu privire la decesul celor trei pacienţi de la Unitatea mobilă de Terapie intensivă operată tehnic de Institutul ‘Victor Babeş’.

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după moartea a trei pacienţi care au rămas fără oxigen după o avarie la unitatea mobilă de Terapie Intensivă aflată în curtea Spitalului Victor Babeş.

Potrivit unui comunicat de presă, cercetările vizează stabilirea cauzelor şi condiţiilor în care s-au produs decesele.

Trupurile neînsufleţite urmează să fie ridicate şi transportate la INML în vederea efectuării necropsiei, a precizat sursa citată.

BREAKING NEWS / Alertă la Spitalul Victor Babeș! Trei pacienţi morţi după o avarie la sistemul de oxigen

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati