ULTIMA ORĂ / Firea, CRITICI la adresa Guvernului după decizia de a NU dubla alocațiile: O lipsă de respect. Acei 23 de lei în plus nu acoperă de fapt nici scumpirile la fructe și legume din această perioadă de pandemie

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a criticat Guvernul Orban pentru decizia de a nu dubla alocațiile pentru copii ci doar a le majora cu „doar cu 15%” și o consideră „o lipsă de respect”, în condițiile în care, susține edilul, „acei 23 de lei în plus nu acoperă de fapt nici scumpirile la fructe și legume, care au avut loc în această perioadă de pandemie”.

Principalele declarații făcute de Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, în cadrul unei conferințe de presă:

  • Față de declarația făcută atât azi, cât și ieri de către reprezentanți ai Guvernului la cel mai înalt nivel, și anume că alocațiile pentru copii nu se vor majora decât cu 15%, aceasta în condițiile în care avem o lege, care a fost votată de Parlament, în care se spune foarte clar că alocațiile copiilor din România trebuie să fie dublate. De asemenea, această lege a fost promulgată de către Președinte. Ea este publicată în Monitorul Oficial, deci trebuie să fie aplicată. În loc de dublarea alocațiilor pentru toți copiii din România, am ascultat declarații din partea Guvernului, și anume că alocațiile pentru copii vor fi majorate doar cu 15%. Considerăm că este o lipsă de respect față de copiii din România, o lipsă de respect față de familiile din România și că acei 23 de lei în plus la alocație nu acoperă de fapt nici măcar scumpirile la fructe și legume, care au avut loc în această perioadă de pandemie.
  • Așa cum știți, sunt scumpiri în lanț la alimentele de bază. Prin urmare, această sumă – foarte mică, circa 23 de lei – nu reușește să acopere creșterea de prețuri. Ni se spune de fiecare dată faptul că nu sunt bani, că nu există sursă de finanțare. Eu cred că este vorba despre prioritizarea cheltuielilor. Dacă este să vorbim în termeni bugetari, niciodată nu vor fi bani suficienți pentru toate domeniile de activitate, dar aceasta este treaba și răspunderea Guvernului – să prioritizeze toate cheltuielile.
  • Așa cum știți, sunt scumpiri în lanț la alimentele de bază. Prin urmare, această sumă – foarte mică, circa 23 de lei – nu reușește să acopere creșterea de prețuri. Ni se spune de fiecare dată faptul că nu sunt bani, că nu există sursă de finanțare. Eu cred că este vorba despre prioritizarea cheltuielilor. Dacă este să vorbim în termeni bugetari, niciodată nu vor fi bani suficienți pentru toate domeniile de activitate, dar aceasta este treaba și răspunderea Guvernului – să prioritizeze toate cheltuielile.
  • Așadar, protestăm energic față de blocarea dublării alocațiilor copiilor de către Guvern. Scuzele meschine care sunt găsite în fiecare zi, și anume că nu sunt bani, dar pentru orice altceva se găsesc bani și iată că, din nefericire, copiii României nu sunt o prioritate. Și eu sunt mamă, am trei copii, la început de activitate am avut salarii mici, chiar foarte mici, știu ce înseamnă pentru o familie să aștepte banii care vin din alocație – și așa, alocațiile sunt foarte mici deocamdată comparativ cu nivelul european. Este absolut necesar ca toate alocațiile copiilor să crească în România, ele să fie dublate.
  • În ceea ce mă privește, la Primăria Capitalei, am făcut eforturi susținute în acești patru ani de zile pentru a fi aproape de toate familiile din Capitală, atât familiile care au probleme sociale, cât și cele care au venituri medii. Noi acordăm, de peste doi ani de zile, aproape trei ani de zile, sume consistente pentru rechizite familiilor care au probleme sociale. De asemenea, acordăm o sumă importantă, spun eu, de 2.000 de lei pentru toate femeile – doamne, domnișoare – care rămân însărcinate și care pot să își achite, cu aceste stimulente financiare, analize necesare pe parcursul sarcinii, de asemenea medicamente, pe care altfel nu și le-ar putea procura. Subliniez că este vorba despre analize care nu sunt decontate de către Casa Asigurărilor de Sănătate. De asemenea, acordăm un stimulent de 2.500 de lei la nașterea fiecărui copil din București. De asemenea, pentru fiecare cuplu, la început de drum, la început de viață de familie, se acordă o sumă de 1.500 de lei. Circa 3.000 de euro se acordă fiecărui cuplu care dorește să intre în programul nostru FIV – O șansă pentru cuplurile infertile. Prin urmare, iată că Primăria Capitalei, deși i s-au tăiat foarte mulți bani, i s-a amputat bugetul aproape în fiecare an, își găsește resurse să fie alături de familiile din București, de copiii din acest oraș.

Sursa: b1.ro

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati