ULTIMA ORĂ Greva angajaţilor de la Poşta Română s-a încheiat

Greva demarată la nivelul Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) s-a încheiat miercuri dimineaţa, în urma semnării noului Contract colectiv de muncă şi înregistrării acestuia la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti, a anunţat Blocul Naţional Sindical.

La finalul discuţiilor purtate marţi seara cu reprezentanţii Sindicatului Liber de la Poşta Română (SLPR), în prezenţa ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, CNPR a transmis că sindicatul şi-a asumat încetarea grevei generale imediat ce Contractul Colectiv de Muncă va fi înregistrat la ITM Bucureşti, scrie Agerpres.

În urma negocierilor, angajaţii au obţinut creşterea salariului minim în companie la 3.700 lei brut, începând cu 1 iulie 2024, şi o majorare a veniturilor în cuantum de 420 lei brut (salariu de bază plus spor de loialitate), în medie, începând cu 1 septembrie 2024.

Potrivit CNPR, numărul maxim al salariaţilor aflaţi în grevă a reprezentat 20% din salariaţii companiei iar persoanele aflate în grevă nu vor primi salariul aferent zilelor în care s-au aflat în grevă, potrivit art. 160, alin. (1) din Legea nr. 367/2022 a dialogului social.

Distribuirea pensiilor a început luni, 1 aprilie, conform calendarului obişnuit, şi se va încheia până la 15 aprilie, în termenul asumat cu Ministerul Muncii, a precizat compania.

Angajaţi ai Companiei Naţionale „Poşta Română” au intrat de luni, ora 00:00, în grevă, cerând creşterea cu 400 de lei net a salariilor, precum şi majorarea sporului de loialitate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati