Un incendiu a cuprins duminică patru imobile şi anexele acestora în Strada Iancu Grigore din Capitală, suprafaţa afectată fiind de 2.500 metri pătraţi, informează ISUBIF citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, nu au fost înregistrate victime. Pentru localizarea incendiului acţionează şapte autospeciale, iar altele au fost trimise în sprijin.
ISUBIF precizează că, având în vedere că este vorba despre un ansamblu de case şi anexe lipite între ele, este favorizată extinderea focului.