ULTIMA ORĂ Metroul ar putea să nu mai circule din 15 mai, atrag atenția sindicaliștii

Metroul ar putea să nu mai funcţioneze din 15 mai, în lipsa subvenţiei şi a aprobării bugetului, a afirmat miercuri Marian Artimon, preşedintele Unităţii Sindicatul Liber Metrou (USLM). El susține că Metrorex nu va mai avea mijloace financiare să plătească datoriile faţă de angajaţi şi terţi.

„În conformitate cu Legea bugetului există un articol 73, alineatul 8, care nu-ţi dă voie să faci un buget dacă pierderile nu sunt mai mici cu dublul sumei cu care creşti salariile. Mai există această Ordonanţă potrivit căreia, dacă în 120 de zile de la aprobarea legii bugetului nu se aprobă bugetul societăţii comerciale, acea societate nu mai are dreptul la subvenţie. Este în mâna Guvernului să schimbe această Hotărâre de Guvern. (…)

Dacă nu ai buget aprobat, nu mai dă subvenţie. Fără subvenţie, cum să funcţionezi? Trebuie scoasă această prevedere din Hotărârea Guvernului(…)”, a menţionat Marian Artimon, potrivit Agerpres.

El a subliniat că, în următoarea perioadă de timp, USLM va face tot ceea ce îi stă în putinţă, conform legii, prin mijloacele pe care le are ca sindicat, „să atragă atenţia opiniei publice că este cel mai mare risc, ca de la 15 mai metroul să nu mai circule, CFR Călători să nu mai circule, pentru că nu vor plăti datoriile”.

Sindicaliștii mai spun că în prezent este un deficit de personal foarte mare, mai ales după deschiderea noii stații Tudor Arghezi.

„La acest moment, 40% din personal nu are 5 ani vechime, iar 70% nu are 8 ani vechime, și, totuși, călătorul nu a simțit nesiguranță. Sunt peste 700 de zile de concediu nu sunt acordate”, mai spune Marian Artimon.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati