ULTIMA ORĂ/ O locomotivă a lovit vagoanele cu pasageri la care urma să se cupleze, în Gara Basarab din București – UPDATE

UPDATE Mai multe persoane au fost rănite, vineri seară, după ce o locomotivă a lovit vagoanele la care urma să se cupleze, după ce ar fi rămas fără frâne. Incidentul, în care a fost implicată locomotiva operatorului privat Regio Călători, va fi anchetat de Agenţia de Investigare Feroviară Română (AGIFER), scrie news.ro.

Potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Ministerului Transporturilor, a avut loc o coliziune între o locomotivă Regio Călători şi vagoanele la care trebuia să se cupleze. Astfel, locomotiva ar fi rămas fără frâne şi s-a ciocnit de vagoane.

Știre inițială

Două trenuri s-au ciocnit vineri între Gara de Nord și Gara Basarab din București, potrivit informațiilor G4Media. Coliziunea a avut loc între un tren Regio al unei companii private, nr. 11037, care circulă pe ruta București Nord-Brașov, și o locomotivă care tracta două vagoane.

În urma coliziunii, o persoană a suferit leziuni (mână ruptă și dureri în zona capului), iar mai multe persoane sunt în stare de șoc, speriate.

Din primele informații, un vagon ar fi rămas fără frâne. Nici unul dintre trenuri nu a deraiat.

A fost activat planul roșu de intervenție.

Traficul feroviar este oprit.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati