ULTIMA ORĂ/ Premierul Ciucă anunță plafonarea prețului la energie și la gaze, de la 1 februarie

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, luni, că în şedinţa coaliţiei s-a decis scăderea plafonului la energie electrică şi gaz şi creşterea limitei de consum, urmând ca aceste măsuri să se aplice de la 1 februarie, scrie digi24.ro.

„Am reuşit să ajungem la un acord astfel încât la energie plafonul să scadă de la 1 leu la 0,8 lei per KW.

De asemenea, limita consumului să crească de la 300 de KW la 500 de KW pentru care se calculează acest preţ, practic, reiese o compensare de 0,291 lei per KW, ceea ce va însemna că la consumator se vor percepe 0,68 bani pe KW.

Pentru IMM, pentru consumatorii mari, non casnici, va fi plafonat preţul la un leu pe KW.

La gaz plafonul va scădea de la 0,37 la 0,31 lei pe KW, iar limita de consum pentru cinci luni de zile va creşte de la 1.000 la 1.500 de KW.

De asemenea, se va aplica un discount de 40%, de la 33 la 40%, asigurându-se astfel un preţ de 0,221 lei per KW. Pentru IMM-uri, şcoli, spitale, biserici, industria alimentară se va asigura un preţ de 0,37 lei per KW”, a spus Ciucă, la Parlament.

El a arătat că s-a decis şi ca toate facturile emise greşit să fie stornate şi retrimise fără ca oamenii să fie debranşaţi sau să plătească penalităţi.

Nicolae Ciucă a explicat că, marţi dimineaţă, va exista şi o discuţie cu furnizorii şi cu distribuitării şi, în funcţie de această întâlnire, vor fi stabilite şi celelalte elemente de detaliu tehnic care vor fi cuprinse în Ordonanţa Guvernului.

Actul normativ va fi promovat cel mai târziu săptămâna viitoare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati