Partidul Social Democrat a decis, luni, să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan.
Aproximativ 5.000 de membri ai organizațiilor județene și ai Consiliului Politic Național al PSD au votat la referendumul intern – 97,7% au fost ‘pentru’ retragerea sprijinului politic lui Bolojan, iar 2,3% au votat ‘împotrivă”.
„Mandatul primit astăzi este cât se poate de clar. Atunci când 97,7% dintre colegi susțin aceeași direcție, nu mai există loc pentru interpretări: Ilie Bolojan trebuie să plece din funcția de prim-ministru. Vă asigur că, în zilele următoare, vom acționa în conformitate cu votul exprimat și cu responsabilitatea pe care ne-ați încredințat-o. PSD este cel mai important partid din România, este partidul numărul 1 în Parlament, vom ţine cont de mandatul pe care ni l-aţi dat”, a spus Grindeanu după vot.


