ULTIMA ORĂ Reacția lui Robert Negoiță, după ce a fost reclamat la DNA de Agenția Națională de Integritate / USR îi cere demisia

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a fost reclamat la DNA de Agenția Națională de Integritate, care susține că Primăria Sector 3 a încheiat contracte cu firme în care părinții și fratele edilului au diverse funcții și calități. Robert Negoiță susține că este vorba despre „o mare fumigenă”, în timp ce USR București îi cere demisia.

Într-o intervenție telefonică la Digi24, Robert Negoiță a susținut că este vorba despre „o mare fumigenă”.

„Dacă există vreo suspiciune, foarte bine, să o verifice. Vă asigur că nu există nimic. Ce mi se pare foarte trist e că acum când cineva vine și zice că e o suspiciune scrie toată presa, iar la finalul anchetei nu o să mai scrie nimeni nimic. Nu am fost chemat la declarații. Este obligația DNA, ANI să ne cerceteze. Poate nu așa, cu surle și trâmbițe, dar la final trebuie comunicat, da domnule, e nevinovat. E posibil că am supărat pe unii, iar cum funcționează instituțiile în această țară știm și chestia, asta, nu știu. Dar vă asigur că e o mare fumigenă. Familia mea nu are nevoie de așa ceva, niciodată”, a afirmat Negoiță.

De asemenea, într-o postare pe Facebook, edilul a precizat că nu există nimic ilegal în toată activitatea sa şi că va face toate demersurile pentru a demonstra aceasta.

„Este absolut firesc să se facă verificări, iar instituţiile statului să îşi facă treaba. Astfel că e normal ca şi ANI să verifice şi să analizeze aspectele ce îi revin în sarcină. La fel de firesc, însă, este ca organele de anchetă să deruleze verificări corecte, iar concluziile să fie făcute publice pentru ca orice situaţie asupra căreia planează sau au planat la un moment dat suspiciuni să fie clarificată transparent şi public. (…) Îmi exprim speranţa în faptul că în România sunt instituţii ale statului în care lucrează oameni corecţi, echidistanţi şi profesionişti, fără apartenenţe sau preferinţe politice şi care aleg să îşi facă treaba adecvat cu scopul suprem de a afla adevărul şi realitatea”, a mai transmis Robert Negoiţă.

USR București îi cere demisia

USR București condamnă ferm acțiunile Primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, cu privire la acuzațiile formulate de Agenția Națională de Integritate (ANI) și înregistrarea unei reclamații la Direcția Națională Anticorupție (DNA) în legătură cu presupusele contracte încheiate între Primăria Sector 3 și firme în care membrii apropiați ai primarului ocupă diverse funcții și calități.

„Robert Negoiță trebuie să-și dea demisia de la Primăria Sectorului 3. A folosit primăria și banul public în clasicul stil PSD-ist pentru a se îmbogăți prin interpuși. Locuitorii Sectorului 3 au fost furați prea mult timp. Justiţia trebuie să facă lumină asupra presupuselor abuzuri și încălcări ale legii. Este esențial ca justiția să-și facă datoria și să se asigure că nicio persoană, indiferent de poziția pe care o ocupă, nu este mai presus de lege,” a declarat Vlad Voiculescu, președintele USR București.

Conform informațiilor furnizate de ANI, societățile aflate sub tutela Primăriei Sector 3 au încheiat contracte cu anumite societăți comerciale în care membrii familiei primarului dețin diferite funcții și calități, în perioada mandatelor exercitate de primarul Robert Negoiță, respectiv 2016 – 2020 și 2020 – 2024.

Este extrem de îngrijorător faptul că până în prezent primarul Robert Negoiță nu a menționat niciunul dintre aceste contracte în declarațiile de interese depuse în timpul exercitării mandatelor sale de primar, așa cum ar fi fost obligatoriu conform legii. Potrivit dispozițiilor legale, primarul avea obligația de a declara contractele finanțate de la bugetul local, obținute sau aflate în derulare în timpul mandatelor sale de primar, de către societățile comerciale ale rudelor sale de gradul I.

”Am atras atenția de nenumărate ori că utilajele primăriei sectorului 3 lucrează pe şantierele familiei Negoiţă. Sunt câțiva ani de când USR cere explicații în Consiliul Local Sector 3 despre contractele pe care societățile din subordinea acestuia le execută pentru familia Negoiță. Răspunsurile lipsesc!”. a spus Lucian Judele, viceprimar USR Sector 3.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati