Un adolescent este internat la ATI la Spitalul Gomoiu, cu sindrom inflamatoriu multisistem asociat COVID-19

Un adolescent este internat la Terapie Intensivă la Spitalul „Dr. Victor Gomoiu” din Bucureşti cu sindrom inflamatoriu multisistem, asociat infecţiei cu COVID-19.

Băiatul este mai bine decât la momentul internării, dar are afectare hematologică şi renală. Medicii i-au pus acest diagnostic întrucât are anticorpii pentru SARS-COV-2 foarte crescuţi, ceea ce arată că el ar fi trecut prin infecţia cu noul coronavirus.

Directorul medical al Spitalului „Dr. Victor Gomoiu”, Diana Ionescu, a declarat, vineri, la Digi 24, că băiatul a ajuns la această unitate medicală miercuri seară, cu febră, mialgii, stare generală alterată.

„Debutul simptomelor este de vineri, sâmbătă a fost evaluat de Ambulanţă, i s-a dat un tratament, luni a fost evaluat de medicul de familie, stare generală proastă în continuare şi părinţii s-au adresat către spitalul nostru miercuri”, a spus Ionescu, potrivit news.ro.

Ea a precizat că la internare nu s-a putut pune diagnosticul de PIMS (Sindrom Inflamator Multisistemic), fiind diagnosticat cu „disfuncţie multiplă de organe”.

A fost afectat renal, hepatic, hematologic, astăzi au venit ultimele analize (…) şi colegii mei au pus diagnosticul de Sindrom Inflamator Multisistemic. Actualmente, copilul e mai bine, mai are totuşi o afectare hematologică, renală, probele inflamatorii sunt crescute”, a explicat Ionescu.

Diana Ionescu a precizat că testul PCR în cazul adolescentului a fost negativ, dar are anticorpii IgG pentru SARS-COV-2 „foarte crescuţi, deci ne arată că ar fi trecut prin boală”. Ea a spus că din acest motiv Sindromul Inflamator Multisistemic este asociat, în cazul băiatului, infecţiei COVID-19.

Adolescentul are mască cu oxigen cu flux mic, dar este bine din punct de vedere pulmonar.

„Copilul, faţă de ziua internării, este mult mai bine”, a spus Diana Ionescu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati