Un agent al Penitenciarului Jilava este suspectat că și-a înjunghiat iubita. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.
„La data de 7 septembrie a.c., în jurul orei 2:29, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat prin apel 112, de către un spital din București cu privire la faptul că, în seara zilei de 7 septembrie a.c., la unitatea medicală respectivă a fost adusă o femeie, în vârstă de 49 de ani, din comuna 1 Decembrie, ce prezenta o plagă prin înjunghiere în zona pieptului”, a transmis, miercuri, Poliția Ilfov.
În cel mai scurt timp, polițiștii din Măgurele s-au deplasat la spitalul respectiv, scrie Gandul.
Oamenii legii au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei sesizate, respectiv un bărbat în vârstă de 47 de ani.
Agentul lucra la departamentul Intervenție din închisoare, adică era mascat și intervenea în celule când se luau la bătaie deținuții. Se pare că acesta are mai multe internări la dezalcoolizare, la Spitalul Obregia, potrivit surselor Antena 3.